Finanţele sătmărene a depăşit planul de încasări, în primele nouă luni, cu 2%

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Ardelean, directorul Finanţelor, a susţinut astăzi o conferinţă de presă

Suma încasată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare în primele nouă luni ale acestui aneste  709 milioane de lei. Potrivit celor declarate de directorul instituţiei, Mircea Ardelean, încasările au crescut cu aproximativ 65 milioane de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (2012) .

Având în vedere gradul de colectare realizat în primele nouă luni al acestui an AJFP Satu Mare este în primele zece din ţară. Totodată au crescut şi sumele declarate de la 811 milioane lei, cât era în 30 septembrie 2012, la 842 milioane lei în primele trei trimestre ale anului în curs.

Suma încasată pe primele nouă luni ale acestui an la bugetul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice ale municipiului Satu Mare este mai mare cu 65 milioane de lei, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la nivelul sumelor declarate, fiind încasaţi mai mulţi bani cu 37 milioane de lei, faţă de 2012.

Din evidenţele AJFP mai reiese că valoarea arieratelor este de 115 milioane lei, în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, când valoarea acestor sume era la 155 milioane lei. Ardelean a mai declarat că până la 30 septembrie au fost înregistrate un număr de 2.393 de cereri de restituire a sumelor cu privire la taxa de poluare. Ardelean spune că până în prezent au fost restituite 9,4 milioane lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”