Explozie puternică la Negreşti Oaş în urma căreia o casă a sărit în aer. O femeie a fost prinsă sub dărâmături

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de 63 de ani din Negreşti-Oaş a fost rănită grav în urma unei explozii, suferind arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului. În urma deflagraţiei, victima a rămas prinsă sub dărâmături, fiind necesară intervenţia echipajelor de pompieri pentru a o elibera.

Deflagraţia a fost atât de puternică că a spart şi geamurile caselor din vecini.

”Două echipaje de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Staţiei de pompieri Negreşti-Oaş au fost solicitate să intervină pentru salvarea unei persoane surprinse de prăbuşirea unei case în timp ce aceasta era în bucătărie. Am fost anunţaţi la 8,34, era o femeie care a suferi mai multe traumatisme şi arsuri de gradul II pe 70% din suprafaţa corpului. Pompierii au extras victima şi au predat-o paramedicilor SMURD, care i-au acordat primul ajutor şi au transportat-o apoi la Spitalul din Negreşti-Oaş, Cauza a fost cel mai probabil scăpările de gaz de la butelie, urmată de o explozie”, a declarat purtătorul de cuvînt al ISU Satu Mare, lt-colonelul Aurel Ulici.

Potrivit medicilor, pacienta prezintă arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corporală. Din cauza rănilor suferite, medicii au decis transportarea victimei la Spitalul de Arşi din Bucureşti. „Evacuarea este în curs, elicopterul SMURD va prelua pacienta în Negreşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Satu Mare, dr. Gabriela Notariuş.

Vă mai recomandăm

FOTO Explozie devastatoare la o casă din Caracal. Proprietara casei a scăpat cu viaţă

Explozie urmată de incendiu, la o casă din municipiul Râmnicu Sărat. Pompierii intervin în acest moment

 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție