Două minore însărcinate au ajuns în acest weekend la Urgenţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe au fost surprinşi de sarcinile celor două minore - foto: arhiva adevarul.ro

Una dintre ele a declarat medicilor că îşi va abandona copilul în spital imediat după naştere. Aceasta are doar 15 ani, iar cea de-a doua fată este gravidă, deşi are doar 12 ani.

Două minore, una de 12 şi una de 15 ani s-au prezentat în acest sfârşit de săptămână la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare, invocând simptome de greaţă. Acestea au aflat de la medicii de la urgenţe faptul că sunt gravide. 

Prima dintre ele este o minoră în vârstă de 12 ani, cetăţean ucrainean, tatăl acesteia fiind un ucrainean stabilit la Satu Mare, căsătorit cu o româncă. Fata a invocat faptul că nu se simte bine, iar după primele analize medicii le-au transmis fetei şi părinţilor ei faptul că aceasta este gravidă. 

Cel de-al doilea caz are în prim plan o altă minoră, de 15 ani, care a primit vestea sarcinii tot de la medicii de la unitatea de primiri urgenţe, după ce şi aceasta a ajuns în faţa personalului medical invocând stări de rău. Fata le-ar fi declarat medicilor că îşi va abandona copilul în spital. 

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO