Doi poliţişti locali s-au bătut în instituţie chiar în ziua inaugurării noului sediu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seful Politiei Locale, Ioan Precup, confirmă scandalul, dar aşteaptă concluziile comisiei de disciplină

Şeful serviciului, Macioca, i-a aplicat unui magazioner o lovitură de pumn prin care i-a spart arcada. Scandalul a fost ţinut ascuns chiar şi faţă de superiorii instituţiei, până când un mesaj anonim a anunţat redacţiile de ştiri.

Cu toate că ar trebui să fie model de comportament şi să inspire siguranţă, cei de la Poliţia Locală Satu Mare sunt din nou în centrul atenţiei sătmărenilor. După ce primarul Kereskenyi Gabor a afirmat despre ei că sunt instituţia cu cele mai multe reclamaţii, poliţiştii locali dau din nou motiv oamenilor să îi analizeze. Doi poliţişti locali s-au bătut în sediul instituţiei, iar incidentul a fost ţinut secret o perioadă.

„Din păcate sunt foarte multe semnale negative în ceea ce priveşte funcţionarea poliţie locale şi asta este încă o dovadă că nu este totul în regulă la instituţia respectivă. Nu degeaba am mai spus că oamenii aşteaptă o eficientizare din partea acestei institutii, dar ei au tot timpul o scuză, că cârcotaşi sunt acei cetăţeni care sunt amendaţi. Paradoxal, nu aceia se plâng de această instituţie si de lipsa de eficonţă ci acei oameni care ar dori să fie ordine”, declară primarul Kereskenyi Gabor.

Un mesaj anonim a anunţat mai multe redacţii de ştiri din Satu Mare despre un presupus scandal soldat cu violenţe fizice care a avut loc în Poliţia Locală, în 20 Decembrie, chiar în ziua inaugurării noului sediu al instituţiei. „În dimineaţa zilei de 20.12.2016, în ziua inauguraării noului sediu al Politiei Locale Satu Mare, domnul şef serviciu Macioca, în urma unei dispute cu magazionerul Poliţiei Locale, dl Haidu Gheorghe, pe tema achiziţiilor unor materiale neconforme cu realitatea, dl Macioaca i-a aplicat o lovitură de box, astfel încat i-a spart arcada subalternului. Ne întrebăm oare ce măsuri va lua dl director în condiţiile în care sesizează comisia de disciplină împotriva agenţilor de ordine publică pentru orice găinării. Se încearcă muşamalizarea acestor aspecte prin ameninţări”, se arată în mesajul primit de redacţiile de ştiri.

Şeful Poliţiei Locale, Ioan Precup, a confirmat existenţa acestui scandal, afirmând că în acest moment se fac cercetări pentru a se stabili cauzele şi pentru a se trage la răspundere vinovaţii. „Deocamdată confirm că a avut loc o altercaţie, facem verificări şi comisia de disciplină va trage concluzii. Nici unul nu este în concediu medical, sunt la lucru şi îşi văd de treabă”, a declarat Ioan Precup.

„Sancţiunile vor fi cele prevăzute de legea 99 din 1999 privind funcţionarul public. Se va stabili de comisia de disciplină, mai exact. O parte dintre ei sunt în concediu, după aceea vor începe cu şedinţe de lucru, îi vor cita şi depinde câte şedinţe de lucru vor fi”, a mai completat directorulPoliţiei Locale. Mai, exact, şeful serviciu, Macioca, riscă cel mult o apostrofare scrisă şi eventual o penalizare salarială.

„E inadmisibil, eu nu ştiu ce au în cap, eu de acest scandal am aflat din mass media, nu am fost informat din cadrul instituţie, mai ales că s-a întâmplat în data de 20. Nu e normal. Se va face o anchetă internă şi în momentul de faţă este în derulare o analiză a acestei instituţii şi consider că în cursul lunii ianuarie va fi necesar să luăm unele măsuri în ceea ce priveşte eficientizarea, care lasă mult de dorit”, a explicat primarul Kereskenyi Gabor. 

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV