Doi copii din Satu Mare au produs pagube de 30.000 de lei. Din joacă au dat foc unei şure şi unei lemnării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incidentele au avut loc din cauză că cei doi copii au fost lăsaţi nesupravegheaţi  FOTO arhivă

O şură şi o lemnărie au fost incendiate, după ce doi copii de patru şi şapte ani, fiind lăsaţi nesupravegheaţi, s-au jucat cu brichetele. Incendiile au avut loc la Săcăşeni şi Ardud, judeţul Satu Mare, pagubele materiale produse fiind de peste 30.000 lei. Din fericire copiii nu au fost răniţi în incendii şi nici nu au fost alte victime.

Sâmbătă seara, după ora 20.00, printr-un apel de urgenţă, poliţiştii şi pompierii au fost alertaţi cu privire la izbucnirea unui incendiu în localitatea Săcăşeni. Echipajul din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, subunitatea Tăşnad, a intervenit pentru stingerea incendiului, iar poliţiştii din Tăşnad au efectuat cercetările la faţa locului alături de criminalişti. Din investigaţii a rezultat că fiul proprietarului, un băieţel de şapte ani, s-a jucat cu o brichetă şi a dat foc la şură, anexa de mici dimensiuni arzând în totalitate.

Şi la Ardud a fost provocat un incendiu, duminică după-masa, în condiţii identice. Nepotul unei localnice, un băieţel de numai 4 ani, s-a jucat cu bricheta în lemnăria bunicii şi a dat foc la anexă. Incendiul a fost stins de echipajele detaşamentului de pompieri Satu Mare şi de pompierii civili din Ardud, iar cercetarea la faţa locului a fost efectuată de către poliţiştii din localitate şi criminalişti. Focul s-a propagat şi la acoperişul locuinţei femeii de 55 de ani, astfel încât pagubele au fost estimate la aproximativ 20.000 lei. 

Mai multe pentru tine:
Coada pelerinilor la Altarul Catedralei. Vezi în timp real unde se termină rândul
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Demi Moore: „Am făcut sport câteva ore în ziua în care mi s-a rupt apa!”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Grindeanu, „discuții private” cu președintele Nicușor Dan. Decizia pe proiectul privind pensiile magistraților, în ședința coaliției de azi
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Candidatul la șefia Guvernului de la Chișinău și-a prezentat echipa și programul de guvernare: „UE, Pace, Dezvoltare”
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră