Cum se distribuie într-un sat din Satu Mare alimentele de la UE: O localnică fără venit nu primeşte nimic, iar altul, sănătos tun, este încadrat la handicapaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aceasta este lista unde apare numele fostului delegat sătesc, dar peste care este tras cu negru pentru a nu ascunde fapta

În satul Ianculeşti, judeţul Satu Mare, ieri au ajuns alimentele de la UE. Interesante sunt însă criteriile după care se hotărăşte cine primeşte şi cine nu. O femeie din sat, Ana Toader, nu a lucrat niciodată cu statul, motiv îndeajuns pentru comisie ca să nu o încadreze în criteriile de vigoare. În schimb, fostul delegat sătesc apare pe listele handicapaţilor şi a primit ani la rând aceste alimente, cu toate că sătenii spun că e sănătos tun.

Ianculeşti este un sat de moţi, aparţinând de administraţia locală a municipiului Carei, judeţul Satu Mare. Localitatea este aşezată la o distanţă de 14 km de Frontiera de Vest. Situaţia din sat nu este una tocmai normală. Oamenii au rămas fără şcoală, fără cămin cultural, punct de ajutor sanitar, mijloc de transport la oraş. Într-un cuvânt nu mai au nimic. Au rămas doar cei în vârstă şi se descurcă cum pot, de pe o zi pe alta.

Locuitorii spun că primarul din Carei, Eugen Kovacs, nu investeşte niciun leu în sat pentru că nu l-au votat.

„Ne zice verde în faţă că din cauză că nu l-am votat, nu ne va da niciun leu.Şi aşa şi face. Şcoala este în paragină, muzeul la fel“, susţine o femeie din sat.

Cei care au dat de putere şi sunt în relaţii bune cu conducerea municipiului Carei nu întâmpină nicio problemă. Ceilalţi, în schimb, trăiesc de pe o zi pe alta cum pot. Într-o situaţia care nu necesită prea multe explicaţii se află fostul delegat sătesc, Ioan Oneţ. Timp de opt ani, perioadă în care a ocupat această funcţie, alimentele de la Uniunea Europeană erau descărcate la el în garaj şi le dădea oamenilor după cum considera dânsul.

„Până anul acesta alimentele le-am luat de la domnu’ Oneţ, din garajul de acasă de la dânsu, dar nu ne-a dat atât ca acum“, spune o altă localnică.

Şi asta nu este tot. Actualul delegat sătesc, Ciprian Chiorean, a preluat de anul acesta acest statut şi a observat că pe listele pe care sunt încadraţi beneficiarii alimentelor este trecut şi Ioan Oneţ, fostul delegat sătesc. Acesta apărea încadrat pe listele persoanelor cu handicap accentuat, dar, înainte să i le predea lui Ciprian, a încercat să-şi şteargă numele cu o cariocă neagră, probabil pentru că, după cum declară sătenii, Ioan Oneţ este în stare perfectă de sănătate. Ba chiar l-au văzut la volanul maşinii, conducând. „Oneţ apare pe listele pentru alimentele de la UE, dar oamenii, inclusiv eu l-am văzut conducând. Mă gândesc că dacă eşti încadrat în categoria persoanelor cu handicap accentuat nu eşti în stare să conduci o maşină, nu?“, susţine delegatul sătesc, Ciprian Chiorean.

Sătenii susţin că soţia fostului delegat, Margareta Oneţ, este medic şi că ar fi fost în comisia de încadrare a gradului de handicap. Acesta ar fi motivul pentru care bărbatul ar fi “aparent“ suferind de un handicap grav, în ciuda faptului că este sănătos tun. De menţionat este faptul că familia Oneţ are pe departe cea mai mare şi impunătoare casă din satul Ianculeşti.

Pe de cealaltă parte,  Ana Toader, susţine că s-a adresat Primăriei din Carei pentru a întreba de ce nu primeşte alimente, neavând niciun venit, fiind informată că nu se încadrează în criterii. Din cauza legislaţiei în vigoare, femeia nu beneficiază de niciun venit din partea statului, cu toate că trăieşte doar de pe urma pământului. „Orice doreşte să primească alimente de la UE trebuie să îndeplinească câteva condiţii. Printre ele ar fi să aibă pensia maxim 399 lei sau să aibă un handicap grav sau accentuat“, a declarat Dumitru Paşca de la serviciul de asistenţă socială din cadrul Primăriei Carei.

Din cauza legislaţiei, Ana Toader din Ianculeşti, nu beneficiază de ajutor de la UE

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”