Cristian Diaconescu consideră că prezidenţiabilii anunţaţi au experienţă minimă pentru această funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diaconescu a venit azi la Satu Mare pentru a-şi lansa candidatura la alegerile prezidenţiale

Candidatul Partidului Mişcarea Populară la alegerile prezidenţiale, Cristian Diaconescu, a declarat, la Satu Mare, că ceilalţi candidaţi anunţaţi până în prezent nu au experienţa necesară sau au o experienţă minimă pentru ocuparea acestei funcţii.

"Nu văd în nimeni un adversar. Ceea ce îmi doresc este ca societatea, în cunoştinţă de cauză, să ştie că are nevoie de un preşedinte funcţional din prima zi de mandat. Din câte văd, cel puţin până în acest moment, candidaţii, persoane onorabile fără doar şi poate, au experienţă minimă spre niciuna în legătură cu funcţia la care doresc să acceadă, ceea ce mi se pare destul de problematic, pentru că nu vor avea timp să înveţe la locul de muncă", a afirmat joi Cristian Diaconescu, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare, pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, viitorul preşedinte trebuie să cunoască foarte bine dinamica internă şi internaţională, astfel încât să poată să-şi apere ţara.

"Respectivul candidat care va ajunge la preşedinţie nu va avea timp să înveţe la locul de muncă. Dinamica internă şi internaţională este atât de rapidă în acest moment încât pentru a fi eficient pentru ţara lui va trebui să cunoască şi să preia dialogul intern şi internaţional în momentul în care se află. Iar România se află în proximitatea unei zone de conflict, România este confruntată cu tentaţia unor grupuri mafiote politico-mediatice de a pune mâna pe această ţară şi preşedintele are nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a apăra ţara, de a apăra instituţiile faţă de aceste provocări", a susţinut Cristian Diaconescu pentru sursa citată.

Candidatul Partidului Mişcarea Populară (PMP) la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, Cristian Diaconescu, a venit azi la Satu Mare pentru a-şi lansa candidatura în lupta pentru Cotroceni. Evenimentul la care au participat membrii şi simpatizanţii PMP s-a desfăşurat la Filarmonica „Dinu Lipatti”. Cristian Diaconescu a fost însoţit de preşedintele PMP, Elena Udrea. 

Vă recomandăm şi

„Dacă doriţi să-i înjuraţi“. Telefoanele politicienilor, pe prima pagină din „România Mare“. Dan Diaconescu: Cu ocazia asta îmi apar alegători în plus

Udrea strânge semnături pentru candidatura lui Cristian Diaconescu

VIDEO Papahagi: „Udrea, un produs politic  periculos”. Diaconescu îi dă replica: "El nu înţelege jocul"

Adevărul Live, Udrea: Pentru PNL, Antonescu ar fi un candidat mai bun decât Iohannis

Mai multe pentru tine:
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete