Consilierii locali PSD, în grup, la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câteva săptămâni, consilierii locali ai PSD trec pe la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a da declaraţii cu privire la prelungirea unui contract cu firma de salubritate, în 2013.

Mai mulţi consilieri locai actuali dar şi din vechiul mandat au trecut în cursul săptămânii trecut şi a celor dinainte pe la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a da cu subsemnatul. Prelungirea contractului cu Florisal din 2013 se pare că este subiectul care îi interesează pe procurorii anticorupţie.

Nu toţi consilierii au fost chemaţi, ci doar cei de la Partidul Social Democrat, cei care s-au aflat la putere în 2013, atunci când s-a semnat prelungirea contractului. Asupra acestui contract planează suspiciunea de ilegalitate, prin faptul că s-a prelungit fără realizarea unei licitaţii publice. În acel moment proiectul a produs prima ruptură în USL la Satu Mare, după ce foştii consilieri PNL nu au votat alături de colegii lor de la PSD. Tot la şedinţa în care s-a votat prelungirea contractului consilierii PDL şi alte persoane au protestat faţă de firma de salubritate.

La DNA, pe acest subiect, au mai fost chemaţi să dea explicaţii şi fostul primar Dorel Coica dar şi fostul city manager, Dan Băbuţ. Unii dintre consilierii locali ai PSD din actualul mandat au fost nevoiţi să absenteze de la ultima şedinţă de consiliu local, extraordinară, pentru a se prezenta la DNA.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete