Comuna din România cu cea mai mare densitate de crame pe cap de locuitor. Primarul: „Suntem unici în Europa“

O comună din judeţul Satu Mare se laudă cu un număr impresionant de mare de crame. Tradiţia cultivării strugurilor este atestată în localitate de mai bine de 1.000 de ani.

Comuna Beltiug din judeţul Satu Mare este cunoscută nu doar pe plan local atât pentru numărul mare de crame, cât şi pentru vinul nobil care se produce pe aceste meleaguri.

Azi sute de oameni au o pivniţă unde păstrează băutura, apreciată atât de strămoşii lor, cât şi de turiştii care an de an vizitează cramele. Mare parte din tradiţia vinului nobil a fost adusă aici de şvabi care au adus din Germania soiuri de viţă de vie şi sunt şi astăzi neîntrecuţi în producerea vinului. 

“Aici, tradiţia viţei de vie este de aproape 1.000 de ani, s-a dezvoltat foarte tare mai ales după colonizarea şvabilor în jurul anului 1730, tradiţie care s-a menţinut pe parcursul a două secole şi jumătate. Ţin să menţionez că în Beltiug sunt peste 370 de pivniţe, cred că suntem unici în Europa. De altfel, pe timpul împărătesei Maria Tereza s-a cunoscut drumul vinului, din Beltiug foarte mult vin exportându-se în Viena", spune primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok-Gurzău.

În anul 1730, sub influenţa şi la recomandarea contelui Karolyi Sandor, Beltiugul a fost colonizat cu şvabi aduşi din Germania (posibil şi Austria). Contele a recunoscut potenţialul viticol al dealurilor din jurul Beltiugului si le-a dat şvabilor terenuri pe care să practice viticultura fără să le ceară dijma vreme de 2 ani.  

Suprafeţele plantate cu viţa de vie au crescut în timp, ajungând spre sfârşitul comunismului la câteva sute de hectare în zona Beltiug – Răteşti, fiind una dintre principalele surse de venit ale localnicilor. Solurile din această zonă sunt alcătuite dintr-un material foarte complex de nisipuri intercalate cu pietrişuri, argile şi marne. Recoltatul strugurilor se face manual în lădiţe de capacitate mică pentru a evita zdrobirea boabelor şi oxidarea lor.  

Unică în România  

După Revoluţia din 1989, viile nu au mai fost lucrate şi, dintr-o podgorie întinsă, au mai rămas doar parcele de dimensiuni mici, exploatate în mod individual de familiile din sat. În anul 1999, un localnic pe nume Johann Brutler s-a întors în ţară din Germania, unde a locuit 26 de ani, şi a înfiinţat prima plantaţie „nouă" în Beltiug. A creat şi vinurile Nachbil. 

"Beltiugul datează din 1216, anul viitor vom serba împlinirea a 800 de ani de la prima atastare documentară. Cultura viţei de vie a cunoscut o dezvoltare mai accentuată după colonizarea şvabilor, în jurul anilor 1830. În prezent, ne putem mândri cu 390 de crame, practic în Beltiug sunt 690 de familii şi 390 de pivniţe, deci aproape fiecare familie are o cramă şi se ocupă îndeaproape de această tradiţie, la care ţin toţi sătmărenii din zonă", explică Ioan Bartok-Gurzău, primarul comunei Beltiug. 

În beciurile din Beltiug se depozitează atât butoaie de lemn, cât şi în recipiente din inox pentru o mai bună păstrare peste timp a vinului, iar în ultima perioadă comuna este vizitată de tot mai mulţi turişti, în principal austrieci şi germani, zona fiind promovată chiar de către şvabii sătmăreni care au plecat de mai bine de 20 de ani din comună.  

Pivniţele săpate în Dealul Hagău din Beltiug sunt unicat în România şi reprezintă o dovadă de necontestat a faptului că oamenii acestor locuri au preţuit dintotdeauna vinul şi că viaţa lor se împarte între gospodăria din sat şi crama de pe deal. Cele peste 370 de pivniţe reprezintă o copie a satului şi, nu întâmplător, atunci când în 1862 casele din sat au ars în urma unui incendiu devastator, întreaga populaţie a fost mutată, pe perioada iernii, în “casele” de pe deal.

Primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok-Gurzău, a declarat că are în vedere introducerea zonei în patrimoniul UNESCO, având în vedere faptul că localitatea deţine recordul la numărul de pivniţe raportate la numărul de case. 

"Cred că suntem unicat în Europa. O să încercăm împreună cu Consiliul Judeţean să promovăm un proiect pentru cuprinderea zonei chiar pe lista UNESCO. Ar fi păcat să nu ne cunoască lumea, turiştii chiar au ce vedea aici şi suntem bucuroşi de oaspeţi”, a precizat Ioan Bartok-Gurzău.