Cei mai buni elevi pompieri din ţară se întrec la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de elevi-pompieri din ţară participă în aceste zile la Satu Mare la concursul „Prietenii Pompierilor“. Echipa sătmăreană de fete s-a clasat pe locul I la proba  „400 de metri“.

Cele două echipe de elevi, fete şi băieţi, din Satu Mare sunt considerate printre cele mai bune echipe din ţară prin modul în care se prezintă la concursuri. Viteza şi îndemânarea sunt principalele at-uuri ale copiilor în astfel de competiţii. 15 echipe de elevi din mai multe judeţe din ţară participă la faza naţională a concursului „Prietenii Pompierilor“ ce se desfăşoară în aceste zile pe stadionul „Olimpia“ din Satu Mare.

Se antrenează ore întregi  

Elevii povestesc cum, înaintea fiecărui concurs, petrec ore întregi pe terenurile de sport în compania instructorilor. „Înainte cu două săptămâni de fiecare concurs mă antrenez zilnic câte o oră şi jumătate chiar două. Profesoara de sport, Veronica Bancoş, este instructorul care se ocupă de noi iar de zece ani, alături de ea, echipele sătmărene sunt mereu în top, atât la competiţiile din ţară cât şi la cele din străinătate“, a declarat Andrada Bârsăuan, eleva de 14 ani. Tânăra este pasionată de atletism de la 11 ani iar de cinci ani activează în echipa fetelor de pompieri pentru a-şi spori performanţele.

Echipa băieţilor din Râmnicu Vâlcea s-a clasat astăzi pe primul loc la proba „ştafetă“ iar echipa sătmăreană a reuşit să se claseze pe locul IV.

Adevărul Holding este partenerul media al acestui concurs. La finalul competiţiei, fiecare elev participant va primi din partea trustului cărţi din colecţia  „100 de cărţi pe care trebui să le ai în bibliotecă“ iar Asociaţia Internaţională a Serviciilor de Incendiu şi Salvare a cumpărat cupe, medalii şi diplome pentru toţi concurenţii.  

Mai multe detalii despre concurs citiţi în ediţia de mâine a ziarului Adevărul de Seară.

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu