Campania „Pedalez pentru bibliotecă” la a III-a ediţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biblioteca Judeţeană Satu Mare organizează vineri, 8 mai, cea de-a III-a ediţie a campaniei de advocacy şi coalizarea comunităţii “Pedalez pentru bibliotecă”.

Evenimentul este susţinut de Consiliul Judeţean Satu Mare şi se derulează în parteneriat cu Primăria Municipiului Satu Mare, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Şcoala de Arte Satu Mare, Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport, Fundaţia “Mereu Aproape”, Asociaţia pentru Copii şi Tineri “Act4You” şi partenerii media.

Înregistrarea participanţilor se va face începând cu ora 13:00, la Sediul Bibliotecii Judeţene Satu Mare, Strada Decebal, nr. 2. Fluierul de start se va da la ora 14:00 fix, în faţa Bibliotecii Judeţene Satu Mare.

Participanţii vor pedala “roată la roată” pe traseul Biblioteca Judeţeană – Strada Alexandru Ioan Cuza – Strada Gheorghe Lazăr – Strada 1 Decembrie 1918 – Bulevardul Vasile Lucaciu – Bulevardul Traian – Grădina Romei. Acolo, susţinătorii campaniei, vor avea parte de un răgaz de o jumătate de oră, iar buna dispoziţie va fi întreţinută de cursanţi ai Şcolii de Artă Satu Mare.

Returul se va înscrie pe următorul traseu: Grădina Romei – Bulevardul Traian – Piaţa Libertăţii – Parcul Central, cu intrare în parc dinspre Hotelul Dacia.

Pe tot parcursul traseului, participanţii la eveniment vor beneficia de escorta Poliţiei şi de îndrumări din partea organizatorilor.

Elevii şi copiii de vârste mici vor participa la întreceri cu trotinete sau triciclete şi vor desena pe aleile din Parcul Central.

La finalul turului, pe baza numerelor de înregistrare, se va organiza o tombolă, iar câştigătorii tragerii la sorţi vor primi cărţi oferite de Fundaţia “Mereu Aproape”.

Această campanie se organizează cu scopul de a promova Biblioteca Judeţeană Satu Mare, serviciile pe care le oferă întregii comunităţi, de a încuraja lectura, folosirea unui mijloc de transport ecologic şi un stil de viaţă sănătos. De asemenea, organizatorii şi participanţii vor transmite mesajul că biblioteca este importantă şi că Sătmarul şi sătmărenii merită o bibliotecă nouă, demnă de secolul XXI.

La ediţiile anteriaore au fost înregistraţi 250, respectiv 560 de participanţi, iar aceste cifre au adus prestigiu evenimentului organizat de Biblioteca Judeţeană Satu Mare, fiind premiat la Conferinţa Naţională  “Future Libraries”, secţiunea “Idei pentru mâine@biblioteca ta! – Impact, Advocacy & Mobilizarea comunităţii”. Premiul ce i-a revenit Bibliotecii Judeţene Satu Mare evenimentul “Pedalez pentru bibliotecă” este o recunoaştere, pe plan naţional şi internaţional, a implicării şi profesionalismului bibliotecarilor sătmăreni.

“Evenimentul iniţiat de instituţia noastră şi susţinut de Consiliul Judeţean Satu Mare se bucură de o mare popularitate în comunitatea sătmăreană. Ediţiile precedente au mobilizat sute de oameni, înregistrându-se participanţi de toate vârstele şi din toate categoriile socio-profesionale. Reprezentanţii autorităţilor publice locale au pedalat alături de copiii, adulţii şi bunicii care s-au alăturat evenimentului. Ne dorim ca şi prezenta ediţie să fie una de mare impact şi să-i avem alături pe toţi cei care iubesc biblioteca, lectura şi cartea.”, a declarat Lacrima Istrăuan, directorul interimar al Bibliotecii Judeţene Satu Mare.

Organizatorii evenimentului le adresează participanţilor rugămintea să respecte, pe toată durata turului de biciclete, regulile care se impun în spaţiul public şi să nu se abată de la îndrumările formulate de reprezentanţii Poliţiei rutiere.

Vă mai recomandăm

FOTO VIDEO Cum promovează bibliotecarii din Satu Mare lectura: prin cea mai ecologică modalitate de transport, bicicleta

FOTO Eveniment în premieră în România: „Pedalez pentru bibliotecă“, acţiune de promovare a lecturii dar şi a mijlocului ecologic de transport, bicicleta

Mai multe pentru tine:
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă