Bătaie pe biletele de tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cererile se depun în avans cu 40 de zile

Doar 53 de sătmăreni din cei 441 care au depus cereri la Casa Judeţeană de Pensii pe luna martie pentru a obţine un bilet de tratament într-una din staţiunile din ţară, vor pleca la tratament.

De la începutul anului au depus cereri peste 2.400 de pensionari iar în luna februarie au fost aprobate doar 62 de cereri. „Listele cu cererile aprobate vin direct de la Bucureşti. Casa Judeţeană de Pensii nu mai are nici o legătură cu aprobarea sau refuzul acestora. Listele se întocmesc în funcţie de criteriile stabilite de către Minister, în ordine şi în funcţie de punctaje. Cererile se depun în avans cu 40 de zile“, a declarat directorul casei, Eugenia Sabou. Începând din acest an, pentru a beneficia de bilete de tratament în staţiuni, solicitanţii trebuie să îndeplinească unele condiţii. „Au prioritate cei care în ultimii doi ani nu au fost în stațiuni precum și cei care sunt pensionari de invaliditate. Criteriile de acordare  a biletelor de tratament au fost aprobate în data de 23 decembrie de către Casa Națională de Pensii. Alte criterii care vor sta la baza acordării biletelor de tratament sunt categoriile de pensii și cuantumul acestora.


Mai multe pentru tine:
Statul român, despăgubit de una dintre cele mai mari companii de asigurări din Olanda. Suma primită pentru tezaurul furat
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Întrebat ce a mâncat la dineul de stat, Donald Trump a răspuns abrupt: ”Ce naiba ne-au servit ei acolo”. Cum s-a simțit în UK
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie