Barcă primitivă expusă la Muzeul de Artă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sătmăreanul Demian Stan este impresionat de monoxila de la Muzeul de Artă.

Vasul are o vechime de circa 600 de ani şi a fost descoperit în anii ’60 în satul Berindan. În Evul Mediu, sarea din Ocnele Dejului era trans-portată cu ajutorul mono-xilelor pe râurile Someş şi Tisa până la Belgrad.

O bucată dintr-o barcă primitivă care era folosită la transportul sării din Ocnele Dejului este expusă în curtea Muzeului de Artă din Satu Mare.
Vechimea acesteia a fost estimată la circa 600 de ani. „Barca a fost făcută prin secolele XIV-XV, conform estimărilor specialiştilor“, a declarat directorul Muzeului Judeţean, Viorel Ciubotă.

Descoperită de căruţaşi
Monoxila a fost descoperită în anul 1964, îngropată în nisipul de pe malul Someşului, la aproximativ 10 kilometri de Satu Mare, în satul Berindan. Ambarcaţiunea, făcută dintr-un trunchi scobit de stejar secular, era folosită la transportul sării pe râurile Someş şi Tisa, până în capitala Serbiei, Belgrad.
„În Evul Mediu, Satu Mare era un depozit de sare. Transportul sării din Ocnele Dejului se desfăşura cu aceste bărci. Monoxilele se scobeau dintr-un singur trunchi de stejar, iar traseul pe care îl urmau era prin România, Ucraina, Slovacia, Ungaria şi Serbia, la Belgrad. O monoxilă la fel de spectaculoasă, însă într-o stare mult mai bună, este expusă la Muzeul în aer liber de la Sóstó (Ungaria). Ambarcaţiunea a fost descoperită pe râul Tisa“, a mai afirmat Viorel Ciubotă.

Tratament cu miere
Lungimea reală a monoxilei nu a putut fi stabilită, însă bucata existentă în curtea Muzeului măsoară aproximativ 15 metri în lungime şi 0,75 centimetri în lăţime.
De-a lungul anilor, monoxila a fost supusă unor tratamente de conservare, însă doar cel cu miere a dat rezultate.„Singurul tratament de conservare care a dat roade a fost cel cu miere“, a declarat Felicia Grigorescu, şefa secţiei de artă din cadrul Muzeului.
Barca primitivă a fost descoperită de nişte căruţaşi care transportau nisip de pe malul Someşului ce traversează satul Berindan. „Din păcate, cum nu se ştia ce reprezintă, oamenii nu i-au dat mare importanţă. Însă când au observat cât e de mare, s-au gândit că nu e un lucru obişnuit şi au anunţat autorităţile. Transportul de la Berindan s-a făcut greu. A fost nevoie de un trailer să o aducă la Satu Mare“, a mai spus Felicia Grigorescu.

Tablouri maghiare şi austriece
Instituţia de cultură mai deţine mii de picturi contemporane, dar şi 10 tablouri de autori necunoscuţi, valoroase prin vechimea lor. Cele 10 tablouri sunt reprezentative şcolilor maghiare şi austriece. Acestea datează din secolele XVII - XIX.


Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători