Aşezare veche de peste 3.000 de ani la Căuaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ISTORIE Ruinele unei aşezări fortificate aparţinâd unor triburi tracice au fost găsite de către arheologii sătmăreni. Descoperirea este foarte importantă datorită faptului că structura aşezării este păstrată aproape de forma ei de acum 3000 de ani.

Cercetările la situl arheologic de la Căuaş au început anul trecut, în urma unui parteneriat între Muzeul Judeţean Satu Mare şi Universitatea Ruhr din Germania, în baza căruia s-a iniţiat un proiect de cercetare a civilizaţiilor preistorice din Valea Ierului şi din mlaştina Ecedea. Cu ajutorul scanării geomagnetice, procedeu prin care se pot identifica obiecte sau construcţii aflate sub pământ, în primăvara acestui an, cercetătorii au descoperit la Căuaş existenţa unei aşezări fortificate.

„Prin scanarea unei părţi de 20% din suprafaţa sitului, s-a observat existenţa unei aşezări care conţine 130 de case, şi care este înconjurată de un sistem de fortificare complex, format din val, şanţ şi palisadă”, a declarat arheologul Liviu Marta, coordonatorul proiectului din partea română. Săpăturile arheologice de săptămâna trecută au confirmat aşteptările specialiştilor: situl de la Căuaş conţine o aşezare preistorică, datând de la începutul epocii fierului, 1050 – 1750, înainte de Hristos.

„Săpăturile de control indică faptul că avem de-a face cu o aşezare complexă. Primele indicii ne arată că am găsit sistemul de fortificare. Săptămâna trecută au apărut şi primele fragmente de case cu pereţi, mai precis baza pereţilor locuinţelor”, precizează Liviu Marta. În acelaşi timp, săpăturile au scos la iveală şi alte urme ale acelei civilizaţii îndepărtate. Este vorba despre cinci statuete zoomorfe, patru tauri şi un cal, şi un vas de ceramică arsă, intact.  „Descoperirea este foarte importantă prin prisma faptului că structura aşezării este păstrată aproape de forma ei iniţială. Este destul de neobişnuit şi faptul că baza pereţilor a rămas întreagă ţinând cont de faptul că se află la o adâncime de 70 de centimetri sub pământ”, a mai precizat arheologul.

Specialiştii presupun că aşezarea se întinde pe întreaga suprafaţă a sitului, care măsoară 56 de hectare şi că ar fi fost locuită de triburi tracice. „Credem că este vorba despre un fel de cetate proto-urbană, care cuprinde aproximativ 1.000 de case şi ateliere de metalurgie. Acest lucru o să-l aflăm doar după scanarea întregii zone pe care sperăm să o putem realiza împreună cu colegii din Germania”, a mai spus Directorul Muzeului Judeţean. După scanarea întregului sit, specialiştii vor stabili locul unde se află cele mai importante vestigii, urmând ca acestea să fie cercetate şi apoi valorificate ştiinţific. „Vom încerca să facem o reconstituire a aşezării, reclădind câteva dintre locuinţe şi atelierele meşteşugăreşti. Acest lucru nu ar fi benefic doar din punct de vedere ştiinţific ci şi economic, având în vedere că în vecinătate se află Tăşnadul, un oraş din ce în ce mai căutat de turişti. Totodată, rezultatele cercetărilor vor fi cuprinse într-o lucrare despre civilizaţia tracă de pe aceste meleaguri”, a încheiat Liviu Marta.
Urme tracice şi la Andrid şi Călineşti Oaş
Aşezarea fortificată de la Căuaş nu este singura urmă preistorică din judeţ. Vestigii ale prezenţei oamenilor în aceste locuri încă din anii 1.000 înainte de Hristos s-au descoperit şi la Andrid şi Călineşti Oaş. Situl de la Călineşti Oaş se întinde pe o suprafaţă de 15 hectare iar cel de la Andrid pe 21 de hectare. Prospecţiunile geomagnetice au indicat şi aici existenţa unor aşezări tracice însă urmează să fie confirmate şi de săpături.



Citat
„Vom încerca să facem o reconstituire a aşezării, reclădind câteva dintre locuinţe şi atelierele meşteşugăreşti”,
Arheolog Liviu Marta

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG