Admitere liceu 2011. Repartizarea locurilor în Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 4.132 de absolvenţi de gimnaziu vor afla azi la ce liceu vor fi repartizaţi. Calculatorul îi va repartiza în funcţie de notele obţinute la Evaluarea Naţională şi în anii de gimnaziu.

Repartizarea computerizată în învăţământul liceal a absolvenţilor de clasa a VIII-a va avea loc astăzi. După repartizarea tutor elevilor, rezultatele vor fi afişate pe internet, pe site-ul oficial www.admitere.edu.ro. De acolo, listele vor fi descărcate de directorii şcolilor care le vor afişa în fiecare unitate şcolară în parte. Nota de admitere la liceu este formată din 50% media de la Evaluarea Naţională şi 50% cea din anii de gimnaziu. Chiar şi absolvenţii care nu au luat examenul de evaluare naţională pot ajunge într-un liceu bun. Teoretic, orice elev, chiar dacă nu a fost admis la Evaluarea Naţională, poate ajunge la „Eminescu” sau la „Stanca”. „Din punct de vedere procedural este posibil. Dacă alţi elevi nu au optat înaintea lui pentru profilul respectiv, are toate şansele să ajungă într-un liceu de top. Asta doar teoretic, pentru că practic nu se poate întâmpla niciodată”, precizează Mariana Brumboiu.
Începând de vineri 15 iulie şi până în data de  25, elevii trebuie să-şi depună dosarele de înscriere la şcolile la care au fost repartizaţi. În judeţul Satu Mare nici un elev nu riscă să rămână nerepartizat, numărul locurilor în licee fiind acelaşi cu numărul absolvenţilor de gimnaziu.

Consultă aici listele cu rezultate

Mai multe pentru tine:
Filmul românesc care a detronat toată industria cinematografică de pe Netflix. Toată lumea e în șoc
Semnalele urgente pe care ți le dă corpul când ești deshidratat, deși nu îți este sete. Sunt ignorate de majoritatea oamenilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG