„Action Man“ din Satu Mare, cel mai rapid pompier, urcă zece etaje în mai puţin de 40 de secunde. În timpul liber, face box thailandez şi judo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Olimpiu Moş (28 de ani), supranumit „Action Man“, este pompier şi lucrează din anul 2007 la Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare. De atunci, a participat la sute de intervenţii în care nu de puţine ori şi-a pus viaţa în pericol.

Olimpiu vorbeşte despre meseria lui cu multă înflăcărare şi pasiune şi o consideră cea mai nobilă din lume. “Ştiu că fiecare meserie are nobleţea ei, însă pentru mine cea de pompier mi se pare a fi cea mai cea. Mă simt dedicat trup şi suflet ei şi e suficient să aud o sirenă a maşinii de pompier şi deja mă trec fiorii. Probabil vi se pare exagerat dar vă rog să mă credeţi chiar aşa stau lucururile cu mine”, se destăinuie Olimpiu.

Tânărul spune că a fost atras încă de mic de uniforma militară asta şi datorită faptului că un unchi de-al lui era şef de post într-o localitate sătmăreană, iar cadourile pe care le primea de la acesta erau chipie militare. “De Crăciun primeam de la unchiu, frate de-al tatălui meu, cele mai grozave chipie militare. Erau cadourile perfecte pentru mine şi mă bucuram nespus când le primeam”, spune sătmăreanul.

Olimpiu îşi aminteşte şi acum de prima intervenţie şi prin ce emoţii a trecut.

“Voiam să merg pe teren, dar mă rugam să fie orice fel de intervenţie, numai să nu particip la o descarcerare! Mă îngrozeau imaginile pe care le aveam în minte cu oameni răniţi printre fiarele contorsionate. Ei, bine, era tocmai o descarcerare! Din fericire, nu erau morţi. Şeful de echipă a fost lângă mine, am făcut ceea ce trebuia să fac şi totul a decurs bine“, rememorează pompierul.

De atunci, Olimpiu a participat la sute de misiuni, fie că a fost vorba de incendii, descarcerare, inundaţii sau salvări de animale. De fiecare dată a încercat să-şi facă datoria cât mai bine şi spune că salvarea unei vieţi omeneşti este premiul suprem pe care-l poate primi un pompier. “E un sentiment incomparabil pe care nu-l poţi suplini cu nimic. Strângerea sinceră de mână din partea unui necunoscut fiindcă i-ai salvat viaţa este poate chintesenţa nobleţei meseriei de pompier”, spune emoţionat Olimpiu.

“Action Man” şi în sport

Olimpiu este şi un fervent practicant de mişcare. La 13 ani a început să facă judo, la clubul CS UNIO, unde l-a avut ca mentor pe şlefuitorul de talente Terelly Mihaly, sport unde a obţinut, timp de şapte ani, rezultate notabile. O accidentare destul de urâtă la gât l-a făcut să renunţe o perioadă la sport, însă „Action Man” nu a putut să stea prea mult departe de adrenalina conferită de competiţii. Aşa se face că, la 22 de ani, a început să practice boxul thailandez (thai box) şi să participe la diferite concursuri unde a obţinut şi obţine în continuare rezultate foarte bune.

Însă cea ce-l face cu adevărat special pe Olimpiu sunt concursurile de „Scări”, competiţii specifice pompierilor. Sătmăreanul deţine recordul naţional la "Scări" realizând această performanţă anul trecut, când a urcat 10 etaje sub 40 de secunde, toate acestea cu masca pe figură şi cu echipamentul specific ce cântărea peste 30 de kilograme.

Ultima ispravă a înregistat-o acum două săptămâni când, împreună cu un coleg de-al său, Marian Demian, a obţinut locul I pe echipe la Concursul Internaţional de urcat scări, competiţie desfăşurată în localitatea Nyiregyhaza din Ungaria.

“Am avut ambiţia să câştigăm acest concurs şi am pornit foarte hotărâţi, mai ales că anul trecut am pierdut cu câteva miimi de secundă locul întâi. Le-am promis celor din Szabolcs-Szatmar-Bereg că anul acesta nu mergem fără marele trofeu acasă şi iată că ne-am ţinut de promisiune. Suntem fericiţi că am purtat cu mândrie drapelul dincolo de graniţe şi ne-am întors campioni”, spune "Action Man".

Vă mai recomandăm

Doi pompieri din Satu Mare, campioni la un concurs internaţional de urcat scări: au parcurs 175 de trepte în 43 de secunde

O sută de poliţişti, jandarmi şi pompieri, prezenţi la Buzău pentru un turneu de tenis

 

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone