Accident mortal în apropiere de Aeroportul Internaţional Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele două autoturisme s-au ciocnit frontal, şoferul autoturismului vinovat de accident decedând în urma accidentului.

Un accident de circulaţie soldat cu moartea unei persoane a avut loc în jurul orei 13 în apropierea Aeroportului Internaţional Satu Mare, pe secţiunea de drum dintre Aeroclubul Satu Mare şi Aeroportul Satu Mare. 

Accidentul a fost unul frontal, petrecut între două autoturisme marca Skoda. Se pare că şoferul unuia dintre acestea, cu vârsta aproximativă de 55-60 de ani, a forţat o depăşire, moment în care a fost surprins pe contrasens de celălalt autorism care se deplasare legal. Una dintre maşini a fost proiectată în şanţ iar cea de-a doua a rămas pe carosabil.

La faţa locului au fost solicitate li s-au prezentat mai multe echipaje de descarcerare şi SMURD, care au intervenit pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale maşinilor şi pentru acordarea de prim ajutor.

Drumul european pe care s-a petrecut accidentul a fost blocat mai bine de o oră, traficul fiind redirijat spre oraşul Ardud prin comuna Viile Satu Mare. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?