40 de şomeri se bat pentru un loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa Locurilor de Muncă din 15 aprilie aduce 200 de noi locuri de muncă. În judeţ sunt înregistraţi 8.000 de şomeri. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare organizează în 15 aprilie o nouă Bursă a Locurilor de Muncă. Târgul de job-uri din acest an are loc la Casa de Cultură  a Sindicatelor începând cu ora 8.30.

În cadrul bursei locurilor de muncă vor avea loc întâlniri directe între angajatori şi persoanele aflate în căutarea unui serviciu sau a celor care doresc să îşi schimbe locul de muncă pe care îl au în momentul de faţă. Astfel, la bursă se vor face cunoscute şi condiţiile necesare pentru angajare şi, în funcţie de îndeplinirea acestora, se va stabili angajarea şi se vor negocia şi se vor fixa salariile. Până în acest moment, la târgul de job-uri s-au înscris peste 30 de agenţi economici din judeţul Satu Mare, cu peste 200 de locuri de muncă dar, până la târgul propriu zis se preconizează că numărul locurilor de muncă disponibile va fi mult mai mare pentru că încă nu şi-au depus ofertele toţi angajatorii. Cele mai căutate meserii în cadrul târgului sunt cele de confecţioneri textile, piele şi încălţăminte, tâmplari, zidari, muncitori necalificaţi, agenţi de pază, agenţi  şi consultanţi în vânzări.

Aproape 8.000 de şomeri
Sătmărenii sunt sfătuiţi să nu ţină cont de faptul că Bursa Locurilor de Muncă începe la 8.30 dimineaţa şi să se mobilizeze, pentru că, au în faţă o şansă reală să-şi găsească de lucru. De asemena, angajatorii care mai dispun de locuri de muncă vacante sunt rugaţi să se înscrie la AJOFM Satu Mare pentru Bursa din 15 aprilie. Conform reprezentanţilor AJOFM Satu Mare, în acest moment, la Satu Mare sunt 7.989 de şomeri. Dintre aceştia, 1.500 au ieşit din sistemul de plată şi nu mai au nici o sursă de venit.

Rata şomajului în scădere la Satu Mare
„Luna această, rata şomajului la Satu Mare este de 5,1%, în scădere cu 0,5 puncte procentuale faţă de luna trecută. Sperăm ca prin Bursa Locurilor de Muncă din data de 15 să mai scădem puţin această cifră. Până acum avem înscrise 20 de societăţi comerciale care pun la bătaie peste 150 de locuri de muncă vacante iar până la desfăşurarea târgului, sperăm ca atât numărul angajatorilor cât şi al locurilor de muncă să crească semnificativ.”, spune Gheorghe Tilibaşa, directorul AJOFM Satu Mare.

Cifre: 7.989 de şomeri sunt înregistraţi în judeţul Satu Mare


Mai multe pentru tine:
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Regele care n-a reușit să-și consume noaptea nunții a devenit marea rușine de la Palat. De ce și-a respins regina timp de șapte ani
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA
Calendar 10 septembrie: 1898 - Împărăteasa Elisabeta a Austriei (Sissi) a fost înjunghiată mortal, la Geneva, de anarhistul italian Luigi Lucheni
Depășire fatală în Argeș: un mort și șapte răniți într-un accident provocat de un șofer care se grăbea să ajungă la o lucrare
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”