Zgonea: "După opt ani de opoziţie, am învăţat şi noi din greşelile noastre"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valeriu Zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, face azi o vizită de lucru la Reşiţa.  Printre subiectele abordate a fost şi acela al salvării UCM Reşiţa

"Cu regret vă spun că pentru a face rău Alianţa D.A. încă mai funcţionează. La senat PNL şi PDL şi au dat mâna şi au votat împotriva modificării Codului Insolvenţei, care ar fi salvat UCM Reşiţa.  Am promis că revin la Reşiţa şi am revenit. Nu singur ci cu doi oameni importanţi pentru această zonă" a spus Zgonea.

Alături de preşedintele Camerei Deputaţilor a venit şi ministrul Mihnea Costoiu, care are ca obiectiv declarat discuţiile cu conducerea Universităţii "Eftimie Murgu".

Valeriu Zgonea, a mai declarat astăzi, la Reşiţa, că Legislativul şi Executivul lucrează împreună în încercarea de a salva UCM Reşiţa.

˝Pentru prima dată am reuşim să aducem către stat, înapoi, această companie, astfel încât banii pe care îi face în profit să îi reinvestească într-o zonă în care să genereze alte locuri de muncă şi dacă nu se poate acest lucru, măcar să devină competitivă şi să păstreze actualele locuri de muncă. Aceste companii, care sunt furnizoare pentru sistemul energetic naţional, care este sistem sub siguranţă naţională, dacă produc un loc de muncă aici, înseamnă alte patru-cinci locuri de muncă pe orizontală˝, a explicat Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a vorbit despre votarea în Parlament a legii de transformare a creanţelor UCMR-ului în acţiuni ale statului, dar şi de modificarea Legii insolvenţei, după care datoriile istorice ale companiei reşiţene vor fi preluate de stat. Potrivit lui Valeriu Zgonea, proiectul de lege în sine, fără o modificare la Codul insolvenţei, ˝este doar un balon de oxigen˝. Altfel, UCMR şi alte companii de acest gen vor avea o problemă foarte mare în sistemul românesc şi vor genera pierderi de locuri de muncă şi pierderi pentru bugetul de stat şi, implicit, pentru familii. Codul insolvenţei este azi la Camera Deputaţilor, iar deputatul PSD de Caraş-Severin, Ion Mocioalcă a depus amendamentul pentru eliminarea articolului 95, litera k.

Citeşte şi:

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani