Tupeu de Caransebeş: Şoferul beat care a provocat tragedia de pe aeroport pozează în victimă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Ungur şi amicul său, Lucian Brânzei, susţin că cea mai mare parte de vină pentru evenimentele reprobabile din timpul etapei a doua a Campionatului Naţional de Motociclism Viteză pe Aeroport nu le aparţine lor, ci motocicliştilor.

Reţinut imediat după ce a accidentat patru persoane pe pista Aeroportului Caransebeş şi trimis pentru 29 de zile în arest preventiv, Cristian Ungur nu a putut oferi prea multe explicaţii pentru gestul său incalificabil. Nici nu e de mirare dacă ţinem cont de alcolemia uriaşă din sângele său, peste doi la mie, constatată imediat după producerea incidentului de medicii legişti. Dacă iniţial tânărul de 25 de ani părea să-şi asume vina pentru toate cele întâmplate, odată ce a conştientizat că poate petrece ani buni după gratii a încercat să se apere. “Nu am vrut să fac rău nimănui. Pur şi simplu am vrut să plecăm acasă. Motocicliştii au aruncat cu un cauciuc şi apoi au sărit pe noi. Am fugit la poliţie pentru a scăpa cu viaţă, pentru că ne ameninţau că ne omoară”, a spus Cristian Ungur.


“Motocicliştii au fost agresivi”

    Pasagerul din dreapta, despre care martorii oculari susţin că l-ar fi instigat pe Cristian Ungur să apese acceleraţia după ce au lovit un copil, arată şi el cu degetul spre motociclişti. “Cristi nu a vrut să lovească pe nimeni. Noi am vrut să plecăm acasă. Nu ştiu, cred că s-a băgat greşit, habar nu am. A zburat un cauciuc pe capotă şi a venit lumea peste noi. Probabil că s-a speriat şi el. Ne tot spuneau că ne omoară şi am vrut să mergem la poliţie să spunem ce s-a întâmplat. Am ajuns în faţa poliţiei şi ne-au bătut. S-au urcat pe noi vreo 30 de persoane. Motocicliştii au reacţionat agreasiv, au aruncat cu cauciucuri, au intrat peste noi în maşină, ne-au dat pumni în faţă”, mărturiseşte Lucian Brânzei.
Tânărul neagă totodată că el ar fi capul răutăţilor şi că l-ar fi instigat pe Cristian Ungur. “Nu este adevărat. Ce, eu sunt nebun la cap? Au zis că s-a suspendat cursa sau ceva de genul. Vroiam să plecăm acasă, nu era semnalizat nimic şi nu ne-am dat seama că eram pe pistă. Am vorbit apoi cu Cristi şi mi-a spus că s-a speriat. Locul lui nu e în arest”, a mai spus Lucian. Motociclistul Cătălin Cazacu este una dintre victimele actului necugetat al lui Cristian Ungur, dar şi unul dintre cei care a plecat pe urmele fugarilor. “Au plecat mai mulţi motociclişti după ei pentru că, după ce au lovit atâţia oameni în plin, au fugit de la locul accidentului. Nu-i puteam lăsa să scape. Au un tupeu fantastic”, a spus sportivul.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”