Teribilistul Cristian Ungur a scăpat de închisoare! A primit un an și patru luni cu suspendare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Judecătoriei Caransebeş au amânat pentru astăzi pronunţarea în cazul incidentului de pe Aeroportul Caransebeş din vara anului trecut, când un tânăr beat a intrat cu maşina pe pistă în timpul desfăşurării unei etape de campionat naţional de motociclism şi a accidentat patru persoane.

UPDATE ORA 16.00 Reacții în urma deciziei
Teribilistul Cristian Ungur a stat de vorbă cu presa, căreia i-a explicat încă o dată cât de mult își regretă faptele. "Nu știu dacă este o decizie bună sau rea. Nu m-am mai aflat niciodată într-o astfel de situație. Sunt bucuros că s-a terminat. A fost o perioadă grea pentru mine din care am învățat foarte multe și nu se va mai repeta niciodată ceea ce am făcut", spune tânărul de 24 de ani. Și avocatul său, Cosmin Bolosin comentează decizia instanței.

"În ciuda pronosticurilor pe care le-au dat mulți prieteni de-ai lui Cristian Ungur, instanța a dat o sentință temeinică și legală spre nefericirea multora, care, efectiv, vroiau cu tot dinatinsul să ajungă în spatele gratiilor. A petrecut mai mult de două luni în arest preventiv și a înțeles că nu e de jucat cu legea și că nu mai poate să greșească. Mai mult decât atât, de acum, va avea o conduită ireproșabilă în societate", spune avocatul teribilistului.

UPDATE ORA 14.00 A scăpat de închisoare

Judecătoria Caransebeș l-a condamnat pe Cristian Ungur, de 24 de ani, la un an și patru luni de închisoare cu suspendare. Instanța îl va ține, totuși, sub observare încă trei ani și patru luni. În cazul în care dă greș și mai comite și alte fapte de natură penală, ajunge în închisoare. Pe data de opt august, el a intrat beat cu mașina pe aeroportul din Caransebeș, unde a accidentat patru oameni.

Magistraţii Judecătoriei Caransebeş au amânat pentru astăzi pronunţarea în cazul incidentului de pe Aeroportul Caransebeş din vara anului trecut.

ORA 08.00
Cristian Ungur şi-ar fi putut afla pedeapsa în urmă cu zece zile, dar magistraţii au acordat un nou termen pentru ca apărătorii părţilor să poată depune concluzii scrise. Cauza a fost amânată pentru astăzi şi judecătorii caransebeşeni urmează să anunţe sentinţa. “Clientul meu s-a împăcat cu toate victimele, a demonstrat că totul a fost doar un accident nefericit şi aşteptăm cu optimism decizia instanţei”, a spus Cosmin Bolosin, avocatul lui Cristian Ungur.

Coșmar la arest
Tânărul spune că a trăit coşmarul vieţii sale şi că abia alteaptă să treacă peste acest proces. “Cele aproape trei luni pe care le-am petrecut în arest au fost un calvar pentru mine. Sper să se termine cu bine şi procesul. Pentru mine a fost o lecţie foarte dură, cea mai dură din viaţa mea”, a mărturisit Cristian Ungur.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi