Statistica neagră de pe Drumul Moții,DN6, unde și-a găsit sfârșitul un băiat de trei ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Minorul a scăpat de sub ochii părinților pentru câteva minute

Oficialii de la poliție trag un semnal de alarmă că Drumul Național 6 răpește în continuare vieți. Fie din cauza vitezei, fie din cauza neatenției, numărul victimelor este de ordinul zecilor. În plus, de la începutul acestui an, până în luna iunie două persoane și-au pierdut chiar viața.

În primele cinci luni ale acestui an, două persoane și-au pierdut viața. “Zece persoane au fost grav rănite, iar alte 21 rănite ușor”, spune Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție al Județului Caraș-Severin.

Ultimul eveniment care o șocat o comunitate întreagă a avut loc ieri dimineață, când un băiat de numai trei ani a fost strivit de roțile unui tir.

Un minor de 3 ani ucis de o autoutilitară
Băiatul, nesupravegheat, s-a angajat în traversarea DN 6, pe raza localității Mehadica, în fugă şi a fost acroşat cu partea din spate a unei autoutilitare condusă de un șofer, de 45 de ani.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul