Soarta vitezomanului este decisă în zi cu ghinion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Claudiu Hauptmann, cercetat pentru curmarea a şase vieţi în iulie 2009, află astăzi dacă va fi trimis în judecată sau nu. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş impune efectuarea unei noi expertize sau îl trimite pe Hauptmann în faţa instanţei.

Considerat un tip norocos după ce a scăpat cu viaţă din carnagiul în care au pierit şase oameni, Claudiu Hauptmann îşi joacă soarta într-o zi de marţi, 13. Şansa tânărului care a ieşit viu dintre fiarele contorsionate rămase în urma impactului nimicitor dintre cele două maşini depinde acum de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, Ion Braşoveanu.
Dosarul „carnagiului din Banat” a fost instrumentat de procurorul Jean Moraru, de la Judecătoria Deta, care a considerat că există toate elementele necesare pentru ca şoferul vitezoman să dea socoteală în faţa legii.
Avocaţii familiei Hauptmann au găsit însă soluţia prin care să mai întârzie apariţia tânărului în faţa instanţei de judecată. „Noi am cerut efectuarea unei alte expertize, mai exact, evaluarea stării tehnice şi traiectoria celuilalt autoturism implicat în accident. A fost o ciocnire, au fost implicate două maşini şi e normal să vedem exact ce s-a întâmplat cu fiecare dintre ele”, a explicat Adrian Fanu-Moca, avocatul lui Claudiu Hauptmann. Jean Moraru, procurorul de caz de la Judecătoria Deta, susţine că finalizarea dosarului nu poate întârzia prea mult. „Eu aştept acum soluţia de la Parchetul Tribunalului Timiş. A fost înaintată o plângere împotriva unei ordonanţe de-a mea şi acum trebuie să se pronunţe şi prim-procurorul, Ion Braşoveanu. Dosarul va trebui soluţionat cât de curând”, a precizat Moraru.

Plângere împotriva ordonanţei procurorului
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Timiş, Ion Braşoveanu, confirmă spusele colegului său. „Este o plângere înaintată împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a respins cererea de probaţiune şi, probabil că, astăzi va fi soluţionat“, a declarat Braşoveanu. Apărătorii lui Hauptmann cred însă că expertiza invocată de ei este foarte importantă şi că prim-procurorul se va pronunţa în favoarea efectuării acesteia.
„În momentul de faţă, putem spune că e un blocaj procedural. Procurorul de caz nu a considerat necesară efectuarea expertizei cerute de noi, dar aşteptăm să se pronunţe şi prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş”, a declarat Adrian Fanu Moca.

Cel mai grav accident al deceniului
Autoturismul Peugeot, condus, conform primei expertize, de Claudiu Hauptmann cu 160 de km/h, a pătruns pe contrasens unde s-a lovit violent cu un Espero, în care se aflau patru persoane. Toate au decedat pe loc. Alte două tinere de 18 ani, pasagere ale maşinii conduse de Hauptmann, s-au stins şi ele. Cristian Budaci şi şoferul vitezoman sunt singurii supravieţuitori ai celui mai grav accident rutier petrecut pe şoselele din Banat în ultimul deceniu. Ambii însă au rămas cu sechele şi nu vor scăpa de ele tot restul vieţii.

Mai multe pentru tine:
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți