Sindicatele acuză UCMR că a furat Casa de Cultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În clădire au sediul sindicatele şi teatrul din Reşiţa

Al treilea proces pentru stabilirea proprietarului se află pe rol şi acum. Ultima instanţă de judecată a dat, în vara lui 2009, imobilul pe mâna UCMR-ului, dar confederaţiile sindicale au intentat un nou proces. UCMR nu îşi face prea multe griji şi susţine că imobilul îi aparţine dintotdeauna.

Sindicatele şi UCM Reşiţa îşi dispută în instanţă de mai bine de un deceniu titlul de proprietate asupra Casei de Cultură din Municipiul de pe Bârzava şi situaţia este departe de a fi lămurită pentru că ambele tabere sunt conştiente de valoarea imobilului. Două procese s-au încheiat deja, iar un al treilea este în prezent pe rol. Primul, în care UCMR a cerut să se constate dreptul de proprietate, a fost câştigat de sindicate, aliate atunci sub titulatura de Alianţa Sindicală „Solidaritatea”.


La scurt timp, UCMR a revendicat pur şi simplu dreptul de proprietate. Instanţa de judecată a dat dreptate UCMR în vara anului trecut. Situaţia este de neacceptat pentru confederaţiile sindicale CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, care au intentat un nou proces pentru stabilirea proprietarului Casei de Cultură.


Sindicatele nu se lasă


„Acum au intrat în proces cele patru confederaţii sindicale la nivel naţional: Alfa, BNS, CSDR şi CNSLR. Până acum au fost în proces au fost UCMR-ul şi Alianţa Sindicală Solidaritatea. De data asta, sindicatele solicită dreptul de proprietate asupra Casei de Cultură. Probabil, va dura un an, poate chiar mai mult până când se vor limpezi lucrurile. În mod sigur, se vor epuiza toate căile de atac, se va ajunge până la Înalta Curte de Casaţie”, a spus Marian Apostol, preşedinte Cartel Alfa Caraş-Severin.


Conducerea UCMR, actualul proprietar al imobilului, nu a dorit să comenteze acest nou proces, precizând doar că ei au fost proprietarii de drept dintotdeauna. Apostol este de altă părere şi spune că UCMR a jucat murdar pentru a pune mâna pe Casa de Cultură. „Magistraţii din zona Reşiţei îi înţeleg foarte bine pe cei de la UCMR şi le-au dat câştig de cauză. Înalta Curte de Casaţie a desfiinţat însă toate sentinţele din primul proces”, a mai spus liderul Cartel Alfa.


Înalta Curte de Casaţie a apreciat că UCMR nu a putut dovedi că a administrat vreodată imobilul.
Marian Apostol,  Cartel Alfa Caraş

UCMR probabil că vrea să dea Casa pentru a mai şterge din datorii.
Marian Apostol, preşedinte Cartel Alfa Caraş-Severin

UCMR nu a spus încă pretenţiile, iar sindicatele au mai deschis un proces.
Horaţiu Vornica, director Casa de Cultură a Sindicatelor

Casa a fost a societăţii UCM Reşiţa şi este al UCM Reşiţa dintotdeauna.
Sergiu Taban, purtător de cuvânt al UCMR

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima