Sabotaj şi neînţelegeri în Consiliul Judeţean Caraş-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele consiliului judeţean, şi-ar putea pierde funcţia

Ionesie Gheorghioni, actual vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte al forului judeţean, spune că PDL îi pune beţe-n roate. Plecarea lui Sorin Frunzăverde din partidul aflat la guvernare are urmări dintre cele mai grave pentru locuitorii judeţului Caraş-Severin.

Asta pentru că, deşi fostul lider democrat-liberal a fost ales prin vot uninominal, acum pedeliştii îşi cer drepturile pentru funcţie întrucât deţin majoritatea la plen.

Astfel că, printr-o hârtie care a ajuns la vicepreşedintele Ionesie Ghiorghioni, cel care a preluat şi atribuţiile de preşedinte, acesta este înştiinţat de faptul că lui, dar şi altor şase membri, li se retrage sprijinul politic. Asta, în contextul în care niciun ales judeţean nu şi-a dat demisia din PDL. 

Ghiorghioni spune că, prin ceea ce fac acum democrat-liberalii, încurcă activitatea Consiliului Judeţean, for care ia decizii importante pentru judeţ. „Dacă mie mi se retrage sprijinul politic, atunci automat nu mai pot să îmi exercit funcţia. În plus, hârtia pe care ei mi-au pus-o mie şi colegilor mei la dispoziţie nu respectă statutul partidului. În cazul în care o vor face legal, mai înţeleg, dar aşa nu au nicio explicaţie. Vom ajunge la instanţă!“, a spus vicepreşedintele Ionesie Ghiorghioni.
Dacă acestuia i se va retrage sprijinul politic, forul rămâne fără conducere, iar actualul lider politic ameninţă că va intra în concediu pentru 50 de zile.   

Ce spun membrii PDL
Conducerea interimară a PDL, formată în prezent din Nicuşor Vasilescu, primarul din Băile Herculane, şi Iancu Simion Simi, primarul oraşului Oţelu-Roşu, susţine că a fost obligată de conjunctură să ia această decizie. „Chiar dacă nu şi-au dat oficial demisia din PDL, ei au rupt orice comunicare cu partidul şi am aflat că ar cocheta cu liderii altor formaţiuni. Adresa pe care noi i-am întocmit-o este perfect legală şi a respectat statutul partidului“, a spus Nicuşor Vasilescu, delegat să  reorganizeze filiala judeţeană.

Şi democrat-liberalii ameninţă că vor apela la instanţă, dacă cei şase consilieri judeţeni, pe care i-au exclus din partid, nu îşi predau mandatele şi nu fac loc următorilor pedelişti trecuţi pe listă, ca să devină consilieri judeţeni. Pe data de 10 iunie au loc alegeri locale, iar până atunci cărăşenii nu pot decât să spere că proiectele de hotărâre care privesc soarta judeţului vor fi aprobate în plen.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort