REZULTATE ALEGERI LOCALE 2012 Caraș-Severin are 357 de secții de votare. Toate s-au deschis la ora 07.00. Află rezultatele votului astăzi pe resita.adevarul.ro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un sfert din tulceni au votat deja

Forțele de ordine, subordonate Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt angrenaţi în alegerile locale de mâine, astfel încât să prevină evenimentele negative ce pot avea loc în această perioadă. 

În Caraş-Severin sunt 357 de secţii de votare. Pentru cercetarea cu operativitate a incidendelor electorale au fost organizate 18 echipe formate din 73 de poliţişti.

Secțiile sunt luate în pază încă din această după-amiază, iar polițiștii îi asigură pe cărășeni că vor acţiona ferm faţă de orice încălcare a legii.

“Reamintim că în conformitate cu Legea nr.67 din 2004 promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în timpul campaniei electorale, precum şi în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidaţi ori un anumit candidat pentru funcţia de primar, consilier sau de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi primirea acestora de către alegători constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Această pedeapsă se aplică şi persoanei care votează fără a avea drept de vot ori alegătorului care votează de mai multe ori”, a spus Ancuța Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Rezultate alegeri locale 2012

Astăzi vei putea afla
, pe adevarul.ro, cum se decide soarta Reşiţei şi a judeţului Caraş-Severin: rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul alegerilor, sondajele exit poll prezentate de televiuni, declaraţii ale învingătorilor şi perdanţilor, informaţii inedite despre alegeri locale şi candidaţii din acest tur de scrutin. Urmăreşte ştirile despre alegeri şi comentează rezultatele alegerilor locale împreună cu jurnaliştii şi cititorii adevarul.ro.

Citeşte aici detalii despre toţi candidaţii din toate judeţele României şi urmăreşte pe paginile locale rezultatele alegerilor locale.

„Adevărul" îţi prezintă candidaţii din toate judeţele din România

Prefectul de Caraş: "Haideţi la vot, pentru că decidem soarta judeţului"

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp