Reţeta celor mai buni cârnaţi de pustă din Banat. Care sunt ingredientele care-i transformă într-un deliciu culinar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cârnaţi de pustă FOTO Arhiva

Fie că tăiaţi porcul de Crăciun sau doar îl tăiaţi de pe listă, poate aveţi totuşi poftă de nişte cârnaţi de casă fără E-uri şi fără alte adaosuri nesănătoase.

Cunoscutul bucătar bănăţean Uica Mihai ne-a dat o reţetă de cârnaţi, aşa cum se fac în pusta Banatului.
Pentru asta aveţi nevoie de:
- 10 kilograme de carne grasă de porc,
- patru linguri cu vârf de piper măcinat fin,
- trei linguri rase de enibahar pisat,
- patru linguri cu vârf de boia dulce,
- două linguri rase de boia iute,
- patru căpăţâni de usturoi pisat în mojar,
- doi litri de zeamă de oase,
- 15 metri de maţe de porc, 
- doi litri de vin roşu de butuc.

Uica Mihai ne-a dezvăluit şi cum să procedaţi să vă iasă cei mai buni cârnaţi de casă.

“Carnea (patruzeci la sută grăsime) se toacă prin maşina cu sită mare se presară cu sare, piper, boia dulce, se frământă pentru omogenizare şi se lasă minimum 3 ore la fezandat.

În supa de oase înfierbântată se dizolvă pasta de usturoi, enibaharul, boiaua iute.

Se încorporează supa călduţă (40 de grade) în tocătură şi se frământă timp de un ceas.

Se umplu maţele cu şpriţul, nu foarte îndesat, înţepând mereu cu un ac de cusut şi se fac cârnaţi lungi
de un metru.

Aşezaţi pe drugi de lemn cârnaţii se uscă 24 de ore apoi se afumă în două  reprize de 4 ore da, 4 ore nu, în fiecare zi, timp de cinci zile. Pe timpul nopţii cârnaţi rămânând în afumătoare la uscat.

Prima repriză este de fum cald, iar celelalte de fum rece. Se obţine astfel un cârnat cu pielea încreţită cu o frumoasă culoare castanie şi cu un gust extrem de picant. Sunt buni şi cruzi şi fripţi şi fierţi, dar mai ales gătiţi cu varză acră.

Acum o să mă întrebaţi unde este locul în reţetă, a celor doi litri de vin? Păi simplu de tot, îi bea măcelarul în timp ce frământă cârnaţii ca să nu se deshidrateze şi să nu îi scadă puterile”, spune Uica.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta