Reşiţa: Lipsa locurilor de parcare naşte „turnătoria” între vecinii de bloc (SONDAJ)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Reşiţa există în momentul de faţă doar aproximativ 10.000 de locuri de parcare.

Locurile de parcare ajung pentru mai puţin de jumătate din cele peste 25.000 de maşini pentru care proprietarii lor plătesc impozite şi o grămadă de alte taxe. Aşa că, în orice moment al zilei, două sau trei maşini sunt parcate neregulamentar, iar şoferii lor se pot aştepta în orice clipă să fie amendaţi.

Fie de Poliţia Rutieră, dacă autoturismul a fost lăsat pe marginea drumului, fie de Poliţia Comunitară, în cazul în care reşiţenii parchează pe spaţiile verzi sau trotuare.  În tot acest timp, Primăria continuă să scoată bani din buzunarele reşiţenilor care şi-au rezervat un loc de parcare.

Atunci când o altă maşină le ocupă locul, ajung să facă reclamaţii la poliţie, să se ia de gât cu şoferul care n-a avut încotro şi chiar să-i taie cauciucurile. „Am fost reclamat de un vecin. Dar unde să las maşina dacă parcare n-avem?”, a spus, revoltat Flavius Popescu, un reşiţean păţit.

 „Am demarat un proiect prin care inventariem posibilele locuri de parcare din oraş. Când această etapă va fi finalizată, se vor construi locuri de parcare”, a spus consilierul edilului-şef, Alina Cumpan.

Vocea străzii

Am fost reclamat de un vecin. Dar unde să las maşina dacă parcare n-avem?
Flavius Popescu, şomer

Să facă parcări şi apoi să ne amenadeze. Au tot interesul să nu existe parcări.
Cristian Burlacu, zugrav

Mai multe pentru tine:
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două