PROTESTE Aproape 20.000 de cărășeni rămân fără spitale, din cauza subfinanțării sistemului de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deși județul Caraș-Severin este al treilea ca suprafață din țară, distanțele dintre localități nu i-au impresionat pe guvernanți, care au decis ca de la data de 01 aprilie să oprească finanțarea a trei unități spitalicești. Vizate sunt cele din Bocșa, Anina și Oțelu-Roșu.

Asta înseamnă că, din start, 20.000 de oameni rămân fără o unitate de tratament în apropierea lor și că trebuie să parcurgă zeci de kilometri, ca să aștepte la cozi interminabile pentru o simplă radiografie sau pentru o consultație la medicul specialist.

Oamenii, alături de angajații celor trei spitale, au protestat aproape zilnic în ultima săptămână, însă protestele și adresele spre cei de la centru au impresionat, astfel că soluțiile sunt simple, iar de managerii spitalelor atârnă soarta angajaților. Spitalele ori se desființează, ori se transformă în cămine pentru bătrâni. “Noi deținem inclusiv o secție de radiologie.

Dacă spitalul se desființează, ce vor face oamenii? Singura opțiune pentru un județ atât de întins așa cum este Caraș-Severin rămâne Reșița. Până acolo vor cheltui și mai mulți bani pe transport și, în plus, unitatea se va supraaglomera”, a declarat în această dimineață managerul Spitalului din Bocșa, Ancuța Pascu.

Angajați pe drumuri
Indiferent de situație, sunt oameni care rămân pe drumuri. „Dacă  instituția aceasta devine cămin pentru bătrâni, ce rol vor mai avea angajații? Noi ajungem pe drumuri, cu rate la bănci, șomeri, și nu vom mai avea cum să ne întreținem familiile”, spune Adina Alecsandrovici, o angajată a spitalului din Anina, unde lucrează 60 de persoane în momentul de față. 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie