Procurorii DNA au încălcat regula primarului judecat pentru o şpagă de 47.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antonie Bunei, primarul comunei Zăvoi, a instaurat anumite reguli care să-l ferească de necazuri. De teamă să nu fie înregistrat, de jurnalişti sau de organele statului, în biroul acestuia nu intra niciun telefon mobil. Secretara strângea telefoanele şi le ţinea departe de biroul primarului.

Procurorii anticorupţie n-au respectat regula impusă de Antonie Bunei şi au reuşit să intercepteze mai multe discuţii şi convorbiri telefonice care i-au ajutat să-l pună sub acuzare pe edil pentru luare de mită. Din interceptări reiese că primarul încerca să se evite prin orice mijloace rigorile legii. Nu se mulţumea doar să adune toate telefoanele celor care îi treceau pragul biroului, ci verifica toate maşinile ni faţa primpriei care îi păreau a fi suspecte şi îşi pregătise un concediu medical în alb, astfel încât, în cazul înscenării unui flagrant, să aibă scăpare. Nu au ţinut toate aceste trucuri şi a fost trimis în judecată pentru luare de mită.

Mihuţ Firuţ, consilier juridic la Primăria Zăvoi, a recunoscut în faţa instanţei că primarul Bunei instaurase o astfel de regulă. “Înainte de intra în biroul primarului se lăsa telefonul la secretară. Se temea să nu fie înregistrat”, a spus Mihuţ Firuţ.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model