Primarul unei comune vrea să-şi ducă locuitorii să protesteze în faţa sediului Enel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Brian Filimon este decis să protesteze împreună cu locuitorii comunei în faţa companiei Enel

Brian Filimon, primarul comunei Măureni din Caraş-Severin, îşi îndeamnă concetăţenii să protesteze împotriva companiei Enel. Motivul nemulţumirilor este legat de întreruperile dese ale curentului pe care trebuie să le suporte locuitorii comunei.

Filimon susţine că a discutat problema şi cu prefectul judeţului într-o şedinţă în care a participat şi conducerea celor de la Enel, însă nu s-a luat nicio măsură. Primarul comunei Măureni spune că transformatoarele celor de la Enel “sunt praf” şi la fiecare adiere de vânt, curentul se întrerupe.

Dragi cetăţeni ai localităţilor Măureni şi Şoşdea, suntem în continuare dezamăgiţi şi total nemulţumiţi de modul în care sunt tratate problemele noastre cu Enel. Considerăm că următorul pas este să ne strangem într-o zi cât mai mulţi la un protest în stradă. După sărbători sunteţi aşteptaţi la primărie pentru a face o listă cu persoanele care doresc să-şi exprime nemulţumirea împreună cu noi”, este mesajul făcut public de primar pe reţelele de socializare.

Primarul spune că după ce se finalizează această listă, toţi locuitorii vor merge la Reşiţa, unde vor protesta în faţa sediului Enel.

“Problemele sunt de mult aici, de când eram copil. Dar acum sunt şi mai grave. Sunt foarte dese întreruperile şi şocurile de pe reţea. Le-au ars televizoarele la oameni. Au venit cu ele la primărie. Angajaţii Enel vin să repare, vin cu întârziere şi repară, dar nu pleacă bine că se întrerupe din nou. Nu sunt ei de vină. Problema e că aici nu s-au făcut investiţii de zeci de ani. Avem un transformator vechi, care este praf. Am fost la o întâlnire, la Prefectură, cu cei de la Enel şi le-am spus toate problemele. Nici măcar nu au spus că au în plan să facă investiţii. Ba dimpotrivă, am avut impresia că îi apucă râsul. De asta am recurs la această măsură. Eu ca primar îmi fac treaba şi nu sunt de acord să răspund pentru ceea ce nu fac alţii. Ne organizăm şi câţi suntem, 100, 200 sau 1000, în frunte cu mine, mergem în faţa sediului Enel sau unde vor oameni”, ne-a declarat Brian Filimon.

Reprezentanţii Enel Reşiţa nu au putut fi contactaţi pentru a oferi un punct de vedere, la numerele de telefon publice nereaspunzând nimeni ore în şir în decursul zilei de joi, 28 decembrie.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026