Primarul al cărui autoturism Porsche Cayenne a fost incendiat în stil mafiot adânceşte misterul: şi-a dat demisia din funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO expressdebanat.ro

Primarul Ion Lala, din Caraş-Severin, al cărui Porsche a fost incendiat în stil mafiot săptămâna trecută, şi-a dat demisia din fruntea comunei Lăpuşnicul Mare.

Ion Lala spune că la baza decizie sale stă stresul acumulat în cele patru mandate, care l-a îmbolnăvit. “Astăzi mi-am depus demisia şi la prefectură. Eu sunt în concediu medical, în prezent. Îmi ajunge! Am ajuns la concluzia că cea mai importantă e sănătatea. Am probleme cardiace, dar nu numai, şi toate de la primărie se trag”, spune Lala, care recunoaşte că în cei aproape 20 de ani de administraţie locală şi-a făcut foarte mulţi duşmani.

Primarul Lala spune că decizia lui nu are legătură cu incendierea maşinii, dar recunoaşte că nu s-a simţit prea bine când şi-a văzut autoturismul Porsche Cayenne în flăcări.

“Am simţit, aşa, nişte dureri în piept. Ca o gheară care mă strângea. Dar asta e! Nu ştiu cine a fost în stare să facă asta. S-au adunat duşmani în toată perioada asta, de când am fost primar. Am avut o bănuială, dar respectivul e închis, e la puşcărie. Şi poate e mai bine aşa că, dacă era acasă, m-aş fi dus peste el şi cine ştie ce se întâmpla”, a mai spus fostul edil, însă nu a vrut să precizeze despre cine vorbeşte.

Concidenţă sau nu ginerele primarului, cu care Lala a avut mai multe conflicte, se află în puşcărie fiind condamnat într-un dosar de fraudă.

În momentul de faţă, atribuţiile primarului au fost preluate de viceprimarul Sorin Caius Barbeş, urmând ca în termen de şase luni să fie organizate alegeri anticipate pentru funcţia de primar.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța