PORTRET / Diana Mudrag mănâncă lupte libere pe pâine

Reşiţeanca a câştigat tot ce se putea pe plan intern, şi-a făcut un nume în Europa, iar acum visează la Jocurile Olimpice.

Profil

Născută. 8.02.1987, la Reşiţa
Educaţie. Studentă în anul trei al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara
Familie. O soră, Ramona

În vreme ce multe domnişoare de vârsta ei îşi omoară timpul alergând prin magazine sau încingând ringul discotecilor, Diana Mudrag mănâncă lupte pe pâine. Până să fie desemnată sportiva numărul unu a Federaţiei Române de Lupte, tânăra a colecţionat medalii obţinute în întrecerile de judo.
“Eu am crescut într-o familie de sportivi. Mama a făcut gimnastică şi handbal, iar tatăl meu a fost boxer. Cum aşchia nu sare departe de trunchi, trebuia şi eu să aleg un sport. Am fost de mică o fire energică, iar faptul că părinţii mei se cunoşteau cu un antrenor de judo m-a împins către acest sport. Se întâmpla asta când terminam clasa a patra. Am avut rezultate frumoase, am obţinut destule medalii, dar, la un moment dat, a trebuit să aleg alt drum”, şi-a amintit sportiva.

La secţia de lupte nu se prea îngrămădeau mulţi copii, iar Diana a fost pusă la un moment dat în postura de a nu mai avea partener de antrenament. Acest lucru care i-a influenţat şi rezultatele. “Domnul Adrian Dacica m-a primit la antrenamentele luptătorilor. Din 2001, eu mă antrenam în sala de lupte, dar participam în competiţiile de judo. Lucrurile nu mergeau tocmai bine şi, la un concurs, chiar de ziua mea, am pierdut toate meciurile, motiv pentru care am decis să renunţ la judo, după cinci ani de activitate. Asta şi pentru că domnul Dacica a tot insistat să trec la lupte. Ceea ce s-a şi întâmplat până la urmă”, a povestit multipla campioană a României.

Talent din naştere

Diana şi-a demonstrat calităţile pe salteaua de lupte imediat. Reflexele dezvoltate la antrenamnetele de judo au ajutat-o să câştige o medalie de bronz chiar la prima competiţie. Ascensiunea ei a fost fulminantă, la ora actuală fiind cea mai titrată reprezentantă a şcolii reşiţene de lupte. “În 2003 am luat aur la Campionatele Naţionale Şcolare şi titlul de vicecampioană a României, dar cel mai bun an al meu a fost 2004. Am câştigat practic toate competiţiile la care am participat: naţionalele şi şcolarele de cadeţi şi juniori, medalia de aur la naţionalele de seniori şi Internaţionalele României. Tot în acel an am luat aurul la Europenele de cadeţi şi am ocupat locul patru la Europenele de juniori. Au urmat alte şi alte medalii, dar şi destule insatisfacţii, deoarece am avut ghinionul să mă accidentez destul de serios în câteva rânduri”, mai spune Diana, care, de curând, s-a apucat şi de antrenorat.

Întrebări şi răspunsuri

Ce e mai greu, să intri pe saltea sau să-i înveţi pe alţii secretele acestui sport ?
E greu şi într-o postură şi în cealaltă, dar parcă e mai greu să-i înveţi pe alţii. Eu antrenez de vreo trei luni de zile şi nu e deloc uşor să le explic celor mici ce vreau de la ei sau să-i motivez.

Pe tine cine te-a motivat în momentele mai puţin fericite ?
Domnul Adrian Dacica, care este ca un tată pentru mine. Dânsul a reuşit să facă din mine în primul rând un om de caracter şi abia apoi un bun sportiv, motiv pentru care nu pot decât să-i mulţumesc.

Ai ratat Jocurile Olimpice de la Beijing. Te revanşezi la Londra, în 2012?
Mi-aş dori să ajung la Olimpiadă, e visul oricărui sportiv, dar mai e mult până acolo. Întâi să fiu ferită de accidentări. Beijingul l-am ratat la mustaţă.

Ce-i place

Dianei nu-i mai rămâne prea mult timp pentru alte pasiuni pentru că luptele reprezintă viaţa ei, iar un astfel de sport presupune multă muncă, odihnă şi o viaţă ordonată. “Când am timp, îmi place să ascult muzică, să citesc o carte, să văd un film bun sau să povestesc cu prietenii”, adaugă sportiva.

Ce nu-i place

“Nu pot suporta oamenii falşi. Nu-mi place cum merge treaba în oraşul ăsta, mentalitatea oamenilor în general şi faptul că părinţii nu mai au suficient timp să se ocupe de educaţia şi buna creştere a copiilor lor. Ăsta este un aspect care mă întristează”, mărturiseşte Diana Mudrag.