Pompierii primesc nouă autospeciale noi, ca să ajungă mai repede la incendii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic „Semenic” spun adio rugăciunilor pentru ploaie. Odată cu implementarea acestui proiect, timpul de intervenţie la incendii se reduce semnificativ, iar şansele ca vieţile oamenilor să fie salvate sunt mai mari.

Veştile bune încep să ajungă şi la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin. Asta pentru că, prin fonduri europene, în judeţ vor ajunge nouă autospeciale de ultimă generaţie, care vor ajuta la salvat vieţi. „Parcul auto pe care îl avem acum este învechit. Ultimele maşini le-am primit acum câţiva ani şi am fost obligaţi să le repartizăm şi la serviciile voluntare din judeţ, aşa că ceea ce primim acum este mană cerească pentru noi”, a spus Anca Balint, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic. Vestea este bună şi pentru primarii din mediul rural, din vecinătatea Reşiţei. Asta pentru că, odată cu dotarea, scade şi timpul pentru intervenţie.

Intervenţie promptă

„Noi, de exemplu, am avut trei solicitări de intervenţie la pompieri în ultimele trei zile, din cauza vegetaţiei usate pe care o ard oamenii în comună. Pompierii vin destul de des la noi în comună şi orice dotare pe care o primesc ei în plus ne ajută şi pe noi”, a spus Marian Vlasici, primarul comunei Lupac, care se află la aproximativ 15 kilometri de Reşiţa. 

Dacă până acum, în mediul rural, timpul mediu de intervenţia a fost de circa 41 de minute, noile autospeciale îl reduc la 28 de minute. În ce priveşte intervenţiile din oraş, timpul se scurtează de la 22 la 13 minute. „Cele nouă autospeciale sunt pentru intervenţie cu apă şi spumă, cercetare nucleară şi pentru descarcerări. De asemenea, mai primim şi ambulanţe pentru prim ajutor”, spune Anca Balint, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic.

Mai multe pentru tine:
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Incident șocant în Timiș: Un bărbat beat a incendiat o pompă de benzină, i-a provocat arsuri unui angajat și a amenințat că se va sinucide
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
SUA vor primi acțiuni în fondul mineral al Ucrainei, în schimbul ajutorului militar. Un nou model de alianță: investiții cu dobândă geopolitică
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO