Peripeţiile unui român crescător de câini gigantici, rasa Saint Bernard: „Un mascul ajunge chiar şi la 80 kg. Îmi plac foarte mult, de aia îi ţin“

Lugojeanul Cristian Peter (42 de ani) este unul dintre puţinii crescători de câini Saint Bernard din vestul ţării.

Cristian Peter (42 de ani), din Lugoj, este unul dintre puţinii crescători de câini Saint Bernard din vestul ţării, o rasă „gigant“, faimoasă în întreaga lume. „Mi-a plăcut această rasă încă din copilărie şi îi vedeam la televizor. Ştiam despre ei că salvează oameni şi mi-a rămas imaginea asta din copilărie. În urmă cu aproape şase ani, am mers la piaţa de maşini din Timişoara, îmi căutam o maşină. Nu am cumpărat-o, dar m-am întors acasă cu un căţel. Un pui, un mascul de Saint Bernard“, povesteşte Cristian.

I-a fost atât atât de drag căţelul că, după aproape un an, a mers să-i cumpere o pereche. „M-am dus să caut o căţeluşă şi am găsit pe cineva care vindea trei. Erau atât de frumoase că nu m-am putut decide şi le-am cumpărat pe toate trei. Pot să spun că aşa am devenit crescător de câini din această rasă“, afirmă bănăţeanul.

Astăzi, Cristian ştie toată istoria acestei rase şi aproape toate secrete creşterii şi îngrijirii câinelui gigant. „Sunt puţini care se încumetă să ţină câini din rasa asta. Probabil se sperie când îi văd aşa de mari şi se gândesc că sunt greu de ţinut, dar nu e aşa. Când sunt în creştere mănâncă mult, însă după ce au ajuns la maturitate îi hrăneşti moderat. Nu sunt pretenţioşi şi mănâncă orice. Însă dacă le dai mâncare gătită, mănâncă mult, cam trei patru kilograme odată. Dacă le dai boabe, mâncare concentrată, un adult consumă pe zi cam 600-700 de grame. O femelă poate să ajungă la 60-65 de kilograme, un mascul depăşeşte 70 de kilograme, ajunge chiar la 80. Depinde şi cum sunt întreţinuţi. Nu e un câine de apartament şi celor care cumpără căţei de la mine eu le spun de la bun început că dacă nu stau la casă nu pot ţine astfel de câini. Sunt de talie mare şi au nevoie de spaţiu şi de plimbare. Eu le-am făcut şase padocuri de 20 de metri. Au şi o cameră încălzită, unde femelele pot făta iarna. Dar ei nu prea au nevoie de căldură, dimpotrivă, sunt fericiţi în zăpadă, pentru că asta e specificul rasei, e un câine de munte“, spune crescătorul, care povesteşte că această rasă arată foarte multă afecţiune copiilor şi sunt uşor de dresat.

Chiar dacă uneori vinde căţei, afirmă că nu creşte aceşti câini ca pe o afacere, ci doar pentru pasiunea sa. „Îmi plac foarte mult, eu de aia îi ţin. Mă despart greu de ei. Vând doar ca să le asigur hrana, nu ca să fac profit. Am fost şi la concursuri, iar în urmă cu doi ani am ajuns campion naţional la juniori, cu un mascul“, povesteşte Cristian. Crescătorul din Banat a îngrijit la un moment dat şapte adulţi. Acum mai are doar cinci, însă şi 17 căţeluşi, dintre care pe unii îi va vinde.

Câinii Saint Bernard sunt faimoşi de sute de ani. Prima atestare a acestei rase ar fi o pictură din anii 1695, însă prima menţiune scrisă a apărut în anul 1703, în analele mănăstirii-spital fondată de către Arhidiaconul Bernard de Menthon, în trecătoarea Saint Bernard, la aproximativ 2.469 m altitudine, în Alpii Elveţieini. Câinii erau utilizaţi de către călugării din spital pentru a proteja împrejurimile, însă şi pentru a căuta călătorii pierduţi. De altfel, pe parcursul a trei secole, câinii Saint Bernard au fost creditaţi cu salvarea de pe munte a mii de călători.