Pericol de inundaţii pe râurile din Caraş-Severin până la sfârşitul săptămânii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
No title

Autoritatea Naţională de meteorologie a emis o atenţionare, în care se precizează că în Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali vremea se va înrăutăţi până joi dimineaţă. Va ninge, local chiar abundent, şi se va depune strat consistent de zapadă.

În restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Cantităţile de apă vor fi mai însemnate în vestul şi nord-vestul ţării unde vor depăşi local 25…30 l/mp. Vor fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va avea intensificări locale, îndeosebi la munte, în sud şi sud-est.

 Cod galben
Începând cu această dimineaţă şi până în data de 3 decembrie, pe râurile Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Cerna, Nera şi afluenţi a fost instituit cod galben.

Mai multe pentru tine:
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
Cum a ajuns România țara oamenilor care mor de tineri. Ce sfaturi ne dau medicii pentru a preveni bolile care ne omoară cu zile
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță