Parcările de reşedinţă sunt luate în conesiune de firmele din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca să scape de costuri, consilierii locali vor să concesioneze parcările de lângă blocuri. De asemenea, printr-o hotărâre de consiliu local, s-a aprobat un studiu care explică de ce sunt necesare cel puţin 5.000 de locuri de parcare.

Consilierii locali ai municipiului au luat hotărârea să înfiinţeze o comisie care să analizeze cererile firmelor care vor să intre în parteneriat cu municipalitatea reşiţeană pentru administrarea parcărilor de reşedinţă.

„Din această comisie fac parte şase consilieri locali şi cinci specialişti din cadrul aparatului de specialitate al primarului care vor analiza scrisorile de intenţie şi documentele însoţitoare privind ofertele firmelor care solicită încheierea de parteneriate“, a spus Cosmin Enuică, de la Biroul de Presă al Primăriei Reşiţa. Acest lucru se datorează costului mare necesar pentru amenajarea de noi locuri de parcare în oraş. Mai mult decât atât, pentru amenajarea a aproximativ 5.000 de parcări a fost aprobat un studiu de fezabilitate care scoate în evidenţă faptul că pentru amenajarea acestora municipalitatea reşiţeană trebuie să facă rost de peste 17 milioane de lei, pentru cartierul Lunca Bârzavei şi Calea Timişoarei.

În momentul de faţă, în oraş sunt 6.200 de locuri de parcare. Numărul acestora în zona centrală nu depăşeşte 180, deşi numărul autoturismelor din oraş se apropie de 20.000.

Bani aruncaţi
Reşiţenii care plătesc pe an aproape 74 de lei pentru a avea un loc de parcare în faţa blocului spun că sunt nemulţumiţi pentru faptul că dau banii degeaba. Cei mai mulţi dintre ei ajung acasă, iar pe locul plătit parchează altcineva. „De fiecare dată când ajung acasă nu am loc de parcare, cu toate că plătesc un abonament. Conform programului, de la ora 16.00 nu ar mai trebui să se parcheze pe locurile marcate, dar acest lucru nu se întâmplă“, a spus Alexandru Pârvu, din Reşiţa. Şoferii spun că ajung chiar la conflicte cu cei care le ocupă locurile de parcare. Marcajele făcute de municipalitate nu rezistă decât câteva luni, iar când izbucnesc conflicte este cerut şi ajutorul Poliţiei.

„Parcările sunt marcate o dată pe an, vopseaua se duce şi nu mai ştie nimeni al cui e locul de parcare. Uneori chiar mă cert cu cei care parchează pe locul meu, dar până să demonstrez eu că e locul meu, pierd timp preţios. Aşa am ajuns să ne marcăm noi parcarea, cum am ştiut mai bine”, a spus Caius Szebin din Reşiţa.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete