O primărie taie toate ajutoarele sociale primite de persoanele apte de muncă, dar care nu vor să muncească: „Avem mari probleme cu ei, nu vor să lucreze!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viceprimarul Adrian Dacica îi trimite la muncă pe cei care primesc ajutor social FOTO stirilecs.ro

Administraţia locală a municipiului Reşiţa nu mai doreşte să plătească ajutoare sociale pentru persoanele apte muncă, dar care nu vor să muncească.

Edilii locali din Reşiţa au început să meargă din casă în casă şi să le caute de lucru celor care primesc ajutoare sociale. Dacă aceştia refuză serviciul oferit, rămân fără ajutorul social.

Până acum a fost suspendată plata pentru 17 familii, motivul fiind neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege, iar pentru 15 s-a încetat plata ajutorului. Viceprimarul municipiului, Adrian Dacica, a încercat în luna mai 2018 angajarea unui număr de 10 persoane, care beneficiază de venit minim garantat, la o societate din oraş, însă niciuna nu a rămas la locul de muncă.

I-am dus şi la târgul de muncă, organizat de AJOFM, am fost personal cu o parte din ei la o societate care căuta forţă de muncă, nu am reuşit să-i angajez. Abia acum am reuşit pe o parte să-i angajăm la Direcţia de Întreţinere a Patrimoniului, unde să presteze activităţi de muncă necalificată. Avem probleme mari cu ei. Nu vor să lucreze! Majoritatea motivează că sunt bolnavi sau că au un copil în întreţinere, dar copilul nici măcar nu merge la şcoală. Ştiţi clar pentru ce au fost folosite aceste ajutoare sociale, pentru că erau masă de vot. Noi nu avem nevoie de aşa ceva. Noi dorim ca aceşti cetăţeni să lucreze, toţi cei care sunt apţi de muncă. Dorinţa noastră e ca până la sfârşitul anului să tăiem toate ajutoarele celor care sunt apţi de muncă. Nu mă refer la cei bolnavi sau au handicap, dar avem persoane care pot să lucreze, sunt tineri şi sunt puternici. O să merg personal la fiecare în parte să le caut de lucru, iar dacă refuză vor rămâne fără ajutor social”, spune Adrian Dacica, viceprimarul Reşiţei.

Potrivit art.6 alin (2) din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, pentru sumele acordate ca ajutor social, una dintre persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară are obligaţia de a presta lunar, la solicitarea administratiei publice locale, acţiuni sau lucrări de interes local, fără a se putea depăşi regimul normal de lucru şi cu respectarea normelor de securitate şi igienă a muncii. Reprezentaţii administraţiei locale susţin că şi de aceste acţiuni lipsesc foarte mulţi dintre cei care primesc ajutorul social.

În iunie 2016, la Reşiţa trăiau de pe urma acestui sprijin financiar 407 persoane, astăzi mai primesc bani doar 269 de persoane, iar până la sfârşitul anului vor mai rămâne doar cei care pot dovedi cu acte că sunt bolnavi grav sau deţin un certificat de handicap. Cuantumul ajutorului social cumulat de la începutul anului 2018  până în prezent este de 212.185  lei, cheltuieli suportate din bugetul de stat prin Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

                                                   

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!