O nouă acţiune de deshumare a unei victime a Securităţii: Ioan Ienea, ucis în 1950, în Verendin

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca (MNIT), a început în Verendin o acţiune de investigaţii, care urmăreşte deshumarea pe cale arheologică a osemintelor lui Ioan Ienea, ucis prin împuşcare de Securitatea comunistă pe 17 februarie 1950.

Ioan Ienea, cunoscut şi sub porecla de Budarcă, s-a născut în satul Verendin la 15 martie 1909. Părinţii săi, Nicolae şi Floarea, au avut patru copii, Ioan fiind singurul băiat. Pe 30 iulie 1936, acesta s-a căsătorit cu Marta Mutaşcu (n. 3 noiembrie 1919, Verendin, d. 10 aprilie 1997), cu care a avut un fiu, Ion (n. 1 iulie 1937, d. 19 august 2010). Ţăran la origine, Ioan Ienea s-a ocupat de cultivarea pământului şi creşterea animalelor. A fost încorporat în armată pentru satisfacerea serviciului militar la o unitate din oraşul Cugir, jud. Alba, unde şi-a însuşit cunoştinţe de armurier. Contingentul său a fost mobilizat pentru a participa la acţiunile militare de pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial. Ca participant la război, Ioan Ienea a dobândit statutul de veteran de război.

După instaurarea regimului comunist în România, în zona Banatului au luat fiinţă mai multe grupări armate de rezistenţă anticomunistă. Cea mai importantă dintre acestea a fost Organizaţia colonelului Ion Uţă, un ofiţer de carieră care, în perioada cuprinsă între 19 ianuarie 1941 şi 31 octombrie 1943, a îndeplinit funcţia de prefect al judeţului Severin. La sfârşitul anului 1943, acesta a demisionat din armată, iar după 23 august 1944 s-a înscris în PNŢ-Maniu şi a fost ales preşedinte al organizaţiei PNŢ Lugoj. Militând pentru ideile democratice, după alegerile falsificate din noiembrie 1946, colonelul a început să fie urmărit de către autorităţile comuniste. Fiind în pericol de a fi arestat, în primăvara anului 1947 intră în clandestinitate şi se refugiază în Munţii Banatului, unde organizează şi preia comanda unui grup de partizani anticomunişti. Prin trădare, colonelul Uţă a fost ucis în noaptea de 7 spre 8 februarie 1949, într-o confruntare armată cu trupele de securitate, în zona satului Borlovenii Noi din jud. Caraş-Severin. Organizaţia anticomunistă a continuat însă să existe şi după moartea lui Ion Uţă, până în anul 1955, dată până la care toţi membrii ei au fost pe rând capturaţi şi/sau ucişi.

Ioan Ienea a fost considerat ca fiind un susţinător al acestei grupări, întrucât membrii acesteia apelau frecvent la serviciile sale pentru repararea şi întreţinerea armamentului de infanterie pe care îl deţineau. Astfel, în primăvara anului 1949, autorităţile l-au arestat în satul natal, însă acesta a profitat de neatenţia escortei şi a reuşit să evadeze. S-a refugiat în zona muntoasă din jurul Verendinului, unde a stat împreună cu câţiva partizani din gruparea colonelului Uţă. După o vreme, a revenit în sat, unde a stat ascuns în gospodăria unei surori. În acelaşi timp, mergea acasă noaptea pentru a-şi amenaja o ascunzătoare săpată sub casă. După ce acest adăpost secret a fost finalizat, Ioan Ienea a stat ascuns numai în propria casă. Despre această ascunzătoare autorităţile au aflat de la un cumnat de-al său, Marcu, care fusese arestat şi torturat. După obţinerea informaţiei, în dimineaţa zilei de 17 februarie 1950, casa lui Ioan Ienea a fost înconjurată de un pluton de soldaţi din trupele de Securitate, care au pornit o acţiune de cercetare a întregii gospodării. Ienea a fost surprins în ascunzătoarea de sub casă, fiind împuşcat în cap de către un soldat. Victima a fost scoasă în curtea casei, fiind încă în viaţă, dar a murit în scurt timp. Cadavrul a fost transportat în cursul aceleeaşi zile în faţa Primăriei din Verendin, unde a fost ţinut expus sub pază timp de două zile. Ienea a fost îngropat de către soldaţi în afara cimitirului situat în partea de jos a satului din locul numit Sălişte. Nici o rudă, preotul sau alţi consăteni nu au avut voie să participe la înhumare.

Despre trupele de securitate care au acţionat în zonă, documentele existente fac referire la efective din Batalioanele de Securitate nr. 5 de la Oradea şi nr. 9 de la Braşov. Acestea erau subordonate Comandamentului Unic Timiş, cu sediul în Caransebeş, care a fost înfiinţat la 23 ianuarie 1949. Această structură de comandă a coordonat acţiunile tuturor forţelor de represiune care au acţionat atunci împotriva formaţiunilor de rezistenţă armată anticomunistă din Banat.

Împuşcarea lui Ioan Ienea s-a făcut arbitrar, nefiind bazată pe o sentinţă emisă de o instanţă judecătorească. Omorul a fost comis la ordin, din motive politice şi pe timp de pace. Crima a fost înfăptuită din ordinul direct al unor responsabili ai Securităţii comuniste.

”Avem datoria legală şi morală să aducem la lumină crimele comise în numele regimului comunist, să punctăm pe harta represiunii toate aceste drame individuale. Exterminarea prin asasinat a fost una dintre acele tehnici ale  regimului comunist care au mutilat existenţa unor întregi comunităţi. Trebuie să avem o radiografie clară, precisă, a represiunii comuniste, a terorii, iar acţiunile de arheologie contemporană ale IICCMER aduc dovezi indubitabile tocmai pentru acest capitol al istoriei noastre recente. Vom continua, aşa cum am anunţat în 2012, să identificăm victimele Securităţii, să vedem în ce condiţii s-au produs asasinatele şi cine au fost responabilii.” Andrei Muraru, preşedintele executiv al IICCMER.