Majorarea salarilor din administraţie duce la concedieri în Caraş-Severin. Cum vor rămâne fără slujbe zeci de funcţionari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Primăria Reşiţa mai mult de o treime din angajaţi vor fi concediaţi

La Reşiţa, subiectul majorărilor salariale s-a discutat în şedinţa Consiliului Local de luni, 31 august, convocat "de îndată" de primarul Ioan Popa.

Consilierii locali nu au decis creşterea salarilor, ci acordarea răspunderii primarului pentru ca în termen de 60 de zile să să facă modificările de organigramă care să permită aceste majorări. Primarul Ioan Popa spune că va urma o perioadă în care vor fi reduceri de personal, după care vor fi modificate salariile. “Disponibilizările se vor face prin concurs. Acolo unde avem 10 oameni într-un serviciu, vor rămâne 6. Toţi 10 vor da concurs şi vor rămâne cei mai buni 6 dintre cei 10”, spune Popa. Procentul de majorare va fi de 10 procente, conform declaraţiilor edilului şef.

Salariile funcţionarilor din Primăria Caransebeş au fost majorate, conform unei hotărâri ce a fost aprobată vineri, 28 iulie. Primarul Felix Borcean va câştiga un salariu de bază de 9.425.

Noua grilă prevede că nivelul veniturilor salariale se stabileşte pentru angajaţii Primăriei Caransebeş, fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a viceprimarului care este de 7.975 lei. Următorul ca şi valoare este salariul secretarului juridic al Primăriei care ajunge la 7.830 de lei.

Salarii mari vor avea şi arhitectul şef -7.685 de lei iar directorii de direcţii vor câştiga 5.800 de lei, pe când şefii de servicii 4.495 de lei, iar cei de birou 4.060 de lei. Cele mai mici salarii le vor avea muncitorii calificaţi care se vor încadra între 1.500 de lei şi 1800 de lei.

Primarul Felix Borcean a anunţat însă, că vor urma concedieri, pentru că bugetul local nu poate suporta aceste majorări. Din cei 170 de angajaţi ai Primăriei Caransebeş, ar putea să mai rămână aproximativ 100.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile