Machetatorul Laurențiu Radu este pasionat de războaiele în miniatură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Laurenţiu Radu este pasionat de machete, iar cele mai dragi îi sunt avioanele folosite în al Doilea Război Mondial. Încă de pe băncile şcolii, Laureţiu şi-a descoperit pasiunea pentru construcţia de machete.

Acum, după mai bine de 20 de ani, a adunat o colecţie impresionantă de câteva sute de miniaturi. La început, a fost dorinţa de a monta un avion al cărei machetă a văzut-o în vitrina unei librării din oraşul natal, Reşiţa.


„Mi s-a părut că nu e nimic complicat în a pune piesele în ordinea cerută şi am hotărât să cumpăr macheta respectivă. A fost ceva mai greu cu desenul explicativ şi cu cerinţele de montaj, dar până la urmă, i-am dat de capăt”, şi-a amintit Laurenţiu prima sa încercare în domeniu.
Pasiunea a însemnat şi un exerciţiu de cumpătare, pentru că trebuia să facă economii pentru a reuşi să cumpere machetele dorite. „Le vedeam şi costau destul de mult. Aşa că m-am hotărât să economisesc o parte din banii pe care îi primeam de la părinţi”, spune reşiţeanul, care acum are sute de machete.


Pasionat de războaie


Deşi nu are legătură cu prima machetă a unui avion pe care a făcut-o, marea pasiune a reşiţeanului rămân armele, soldaţii şi aparatura folosită în al Doilea Război Mondial. De mai mult timp, Laurentiu reînvie, în machetele sale, bătălii importante din istoria omenirii. Pasionat de istorie, se uită ori de câte ori are timp la documentarele istorice în care sunt evocate luptele celui de-al Doilea Război Mondial. Debarcarea din Normandia, luptele din Ardeni, în 1945, sunt machetate de el în cele mai mici amănunte.


Nu a uitat nici de luptele medievale, dar a reconstituit şi realitatea crudă a lagărelor de concentrare. „Stă în firea băieţilor să fie mai războinici. De mic mi-au plăcut istoria şi bătaliile celebre. Am încercat să refac crâmpeie din istoria unor lupte ce nu se vor uita niciodată. Este ceea ce-mi place şi o fac cu cea mai mare pasiune”, spune Laurenţiu. În ceea ce priveşte costurile pentru această pasiune, reşiţeanul spune că nu sunt exagerate. Proiectele machetelor le procură de la prieteni ori de pe internet, prin site-urile specializate. E vorba, până la urmă, de hârtie, carton şi o imprimantă de calitate. Mai trebuie doar răbdare.

Îmi plac filmele de război şi nu ratez niciun documentar pe tema marilor bătălii
Laurenţiu Radu, inginer

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model