Lotul Hyperion a închis „fabrica de studenţi” din Caransebeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şpăgile colectate de la studenţii care voiau o notă bună la examenul de licenţă de către Nicoleta Gumă, coordonatorul Centrului Tutorial Caransebeş al Universităţii Hyperion, au trimis-o pe aceasta şi pe profesorul Gheorghe Stancu în arest preventiv, au băgat deja un om în închisoare şi au trimis alţi şase studenţi în faţa instanţei pentru dare de mită.

Eugen Tacotă, studentul în ultimul an al Facultăţii de Drept din Caransebeş care a acceptat să adune câte 1.500 de euro de la 35 de colegi de-ai săi, şi-a recunoscut vinovăţia şi a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Nicoleta Gumă şi profesorul Gheorghe Stancu, la care au ajuns banii adunaţi de Tacotă, neagă însă totul. Cei doi sunt judecaţi în stare de arest preventiv la Tribunalul Dolj, după ce au obţinut strămutarea procesului de la Tribunalul Caraş-Severin, unde se temeau cei doi că nu vor avea parte de o judecată dreaptă. Din cauza scandalului de corupţie, Biroul Senatului Universităţii Hyperion a hotărât „desfiinţarea activităţii centrului de înscriere, documentare şi consultanţă Caransebeş şi suspendarea tuturor celor implicaţi în asemenea acte reprobabile”.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur