Locatarii care consideră că antenele GSM le afectează sănătatea pot cere demontarea lor. S-a întâmplat în Reşiţa şi instanţa le-a dat câştig de cauză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antenele de GSM pot fi demontate de bloc, dacă locatarii îşi consideră sănătatea pusă în pericol. Acesta este şi argumentul prin care un avocat din Bucureşti a reuşit să obţină o hotărâre judecătorească, la începutul lunii decembrie, pentru un bloc din Reşiţa.

Decizia a fost dată de Judecătoria Sectorului 1, însă nu este definitivă, dar obligă compania Vodafone să demonteze, în termen de 60 de zile, antenele de pe terasa blocului reşiţean.
"Obligă pârâta să demonteze şi să mute antena situată pe terasa blocului nr. 30 B, din oraşul Reşita, str. Petru Maior, judeţul Caras Severin, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Autorizează reclamanta ca, în cazul în care pârata nu efectuează demontarea şi preluarea antenei situate pe terasa blocului nr. 30 B, din oraşul Reşita, str. Petru Maior, judetul Caraş-Severin, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, sa efectueze aceste operatiuni pe cheltuiala pârâtei”, se arată în hotărârea instanţei.

Avocatul Adrian Cuculis, reprezentantul asociaţiei reşiţene, spune că administratorul şi mai mulţi locatari ai blocului susţin că au probleme de sănătate din cauza acestor antene.

Pe administratorul blocului îl aveam client într-un alt proces şi ne-a spus că au o antenă pe terasa blocului cu un contract vechi, încheiat de foarte mult timp. Mi-a  mai spus că a constatat că de-a lungul timpului starea sa de sănătate s-a depreciat.  Avea şi documente medicale, dar fără să poată face o legătură directă, pentru că nici nu există studii care să te poată ajuta în sensul asta”, spune avocatul Adrian Cuculis.

Reglementare europeană care doboară antenele de pe blocuri

Avocatul susţine că instanţa a dat câştig de cauză asociaţiei pe care a reprezentat-o datorită unei reglementări europene Atât timp cât nu s-a stabilit cu un anumit grad de certitudine că antenele GSM nu au nici un efect periculos asupra vieţii şi sănătăţii unei persoane  ce locuieşte permanent în preajma acestor dispozitive, reclamantul trebuie să beneficieze de principiul precauţiei instituit de art 174 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene (fostul art. 130 R din Tratataul de la Maastricht), care s-ar traduce prin aceea că, în lipsa unor date certe referitoare la consecinţele pe termen lung ale expunerii la campuri electromagnetice, autorităţile trebuie sa protejeze cu prioritate individul contra riscurilor potenţiale . Instanta apreciază că dreptul la viaţă şi integritate fizică şi implicit la sănătate, garantat de art. 2 din Convenţia Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18.05.1994 (publicată in M. Of. Nr. 135/31.05.1994) şi consacrat de art. 22 si 34 din Constitutie, presupune şi eliminarea din mediul biologic al individului a oricarui risc potenţial pentru sănătatea şi bunăstarea sa”, arată Cuculis.

Avocatul asociaţiei din Reşiţa a folosit în argumentaţia sa şi opinia unui specialist despre radiaţiile emise de antenle GSM. “Antenele GSM produc radiatii elecromagnetice, neionizante. Acestea transportă energie, care penetrează în tesutul uman la diferite adancimi. Energia pe care o cedează este sub forma de caldură. Organismul are mecanismele prin care îşi reface echilibrul termic. Însa nu stie sa lupte cu temperaturile locale. “, a explicat Irma Csiki secretar ştiinţific la Institutul de Sănătate Publică Bucureşti

“Experimentele pe animale au arătat ca încălzirea locala este de cam un grad Celsius”, a continuat cercetătoarea. “Această încălzire produce o inhibare a unei proteine (P53), care are rolul de a repara defectele ADN si deci respectiva proteina previne cancerul. Insa e bine sa se evite atât mobilele, cat si antenele din preajma copiilor, a femeilor însărcinate si chiar a bătrânilor, deoarece pot afecta celule in creştere, iar celula care inhiba nu-si mai realizează efectul pozitiv. Adică nu mai poate repara ADN-ul si exista posibilitatea producerii celulelor malformate, care in timp duc la cancer”, a mai adăugat cercetătorul ştiinţific.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt