Liceanul care a omorât un bătrân din doi pumni a scăpat de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Maxim, tânărul de 21 de ani care a băgat un bătrân în pământ după ce l-a lovit în figură ca urmare a unui conflict spontan, ce a avut loc în toamna anului trecut, în faţa complexului comercial “Victoria” din Reşiţa, nu va sta nici măcar o zi în spatele gratiilor.

Condamnat de Tribunalul Caraş-Severin la o pedeapsă de trei ani închisoare cu executare, tânărul a atacat sentinţa cu apel, iar la Curtea de Apel Timişoara a găsit mai multă îngăduinţă. Magistraţii timişoreni i-au admis apelul şi, rejudecând, au dispus “suspendarea condiţionată a executării pedepsei de trei ani închisoare aplicată inculpatului de prima instanţă”.
    “Considerăm că hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală. Instanţa a reţinut starea de fapt aşa cum rezultă din probele administrate în cauză, respectiv cele recunoscute de clientul meu prin declaraţiile date, atât în faza urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de fond. A reţinut în mod corect, ca şi circumstanţă atenuantă legală, dispoziţiiţe art.73 lit. a CP, ceea ce nu a făcut şi instanţa de fond, tocmai datorită faptului că a existat o apărare legitimă din partea inculpatului”, a declarat Loredana Sabo, avocata tânărului.


Andrei Maxim a recunoscut că, fără voie, l-a lovit pe Alexandru Bălan. “Mai mult decât atât, victima se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Reacţia inculpatului a fost rezultatul stării de temere cauzată de reacţia neprevăzută a victimei”, a adăugat apărătorul inculpatului.


“A omorât un om! Nu e posibil să fie încă în libertate acest individ, trebuie trimis după gratii”,
George Bălan, fiul victimei


Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort