JOBURI Suplimentează-ţi veniturile ca recenzor! Primăria Reșița face angajări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Reşiţa plăteşte cu 50 de lei fiecare zi pe teren. Pentru recensământul populaţiei şi locuinţelor din perioada 20-31 octombrie, în municipiul Reşiţa vor fi angajaţi 200 de recenzori. Astfel că, într-un oraş atât de sărac precum Reşiţa, unde salariile sunt la cel mai de jos nivel posibil, orice sursă suplimentară de câştig este binevenită.

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor, care va avea loc în perioada 20-31 octombrie, reprezintă o bună oportunitate pentru persoanele care câştigă puţin să-şi completeze veniturile. Primăria municipiului Reşiţa a început acţiunea de recrutare a recenzorilor la data de 15 august, dar înscrieri se fac până la 15 septembrie, astfel că, timp mai este şi pentru cei care nu au aflat de această oportunitate până acum.

„În Reşiţa vor fi angajaţi 200 de recenzori. În momentul de faţă, numărul solicitărilor este ceva mai mare, dar continuă să se facă înscrieri, pentru că există mai multe criterii de selecţie şi vor fi angajaţi doar cei mai competenţi”, a precizat Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reşiţa.

Condiţii de angajare
Pot fi angajate ca recenzori persoanele care îndeplinesc mai multe condiţii. În primul rând, trebuie să aveţi cel puţin 18 ani împliniţi, măcar studii medii şi cetăţenia română. Totodată, să aveţi capacitatea de a desfăşura muncă pe teren, o ţinută decentă şi un limbaj corespunzător. „Să nu aibă probleme de dicţie, să poată citi materialele care sunt redactate cu un font mic, să aibă un scris citeţ şi capacitatea de a face calcule simple”, a adăugat Bălean. E nevoie să fiţi disponibili între orele 8.00-20.00 pe toată durata de desfăşurare a recensământului, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică.

„Persoanele care îndeplinesc aceste condiţii se pot adresa Primăriei Reşiţa, cu următoarele acte: cerere prin care solicită angajarea ca recenzor, copie după CI/BI, cazier judiciar, copie după diploma de studii şi CV”, a mai spus Bălean. Pentru fiecare zi petrecută pe teren, Primăria Reşiţa plăteşte 50 de lei, astfel că, pe toată durata job-ului, aveţi posibilitatea câştiga peste 500 de lei.
 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”