Jandarmii din Caraş-Severin donează sânge, ca să salveze vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Adevărul/Jandarmii donează sânge periodic

Aşa cum deja i-au obişnuit pe cărăşeni, jandarmii dau startul unei noi campanii de donare de sânge. Aceasta este lansată astăzi la nivel naţional şi se numeşte “Jandarmeria donează viaţă pentru România”. Pe lângă faptul că ofiţerii şi subofiţerii din judeţ se prezintă la boxă, vor mobiliza şi populaţia să facă acelaşi gest. 

De astăzi, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a iniţiat campania de donare de sânge „Jandarmeria donează viaţă pentru România!”. Aceasta are ca scop evidenţierea laturii umane a personalului Jandarmeriei Romane, precum şi atragerea unui număr cât mai mare de donatori atât din rândul cadrelor militare, cât şi din societatea civilă.

Începând cu data de 01 noiembrie, jandarmii cărăşeni vor fi prezenţi la Centrul de Transfuzii Sangvine, din municipiul Reşiţa, pentru a dona benevol sânge, acţiunea urmând a se derula pe întreaga perioadă a lunii, invitând totodată cetăţenii judeţului Caraş-Severin să se alăture jandarmilor în această campanie, fiind convinşi că doar împreună vom reuşi să întindem o mână salvatoare celor aflaţi în suferinţă.

“Întinde o mână! Salvează o viaţă! Donează sânge! Noi, jandarmii, nu suntem doar în slujba cetăţenilor sănătoşi. Încercăm prin această acţiune să îi ajutăm pe cei care au cel mai mult nevoie de noi ca şi oameni. Aşteptăm să ni se alăture toţi cei care se gândesc cum ar proceda dacă un prieten, o rudă sau propriul copil, ar avea nevoie de sângele lor”, a spus Marius Săndulescu, purtătorul de cuvânt al jandarmilor cărăşeni.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile