Interlopul sârb face greva foamei de opt zile în fața Primăriei Oravița

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Interlopul sârb a stat zi și noapte în fața Primăriei Oravița

Cetățeanul sârb, care a depus plângere împotriva procurorului George Bucurică și a polițiștilor de frontieră că l-ar fi răpit de pe teritoriul statului vecin în timp ce îi aștepta pe contrabandiștii români să ridice țigările, încă nu a renunțat la forma sa extremă de protest. Scop Josef stă în permanență în fața Primăriei Oravița și îndură temperaturile scăzute de peste noapte.

Interlopul sârb este de șapte zile în greva foamei și este hotărât să nu renunțe la metoda adoptată, până când statul român nu îi face dreptate. Acesta a mai făcut o dată greva foamei, în timp ce se afla în arestul IPJ Caraș-Severin. Surse din cadrul instituției au explicat faptul că analizele sale au fost bune, în ciuda faptului că nu a pus mâncare în gură timp de două săptămâni. Singura explicație a fost că acesta și-ar băut propria urină, ca să supraviețuiască. În timpul protestului din arest a slăbit aproape 20 de kilograme. „Clientul meu este foarte supărat. Spune că, dacă nici de această dată nu i se face dreptate, își va da foc”, a subliniat Teofil Drugărin, apărătorul lui  Scop Jozef, de 41 de ani.

Interlopul, acuzat de evaziune fiscală și contrabadă cu țigări, luptă cu statul român și este hotărât să facă dreptate. În momentul de față, acesta nu are voie să părăsească țara, deși susține că este nevinonat și că nu a greșit cu nimic legilor din România.

De ce este sârbul supărat
După cum spune sârbul, motivul pentru care a intrat în greva foamei este abuzul procurorului de caz George Bucurică de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravita. „Cetățeanul sârb dorește să-și dovedească nevinovăția, faptul că a fost răpit de pe teritoriul sârbesc de către Poliția de Frontieră Romană, iar procurorul de caz refuză să admită proba cu testul poligraf”, spune Teofil Drugărin, avocatul cetățeanului sârb.