FOTO VIDEO Mesajul pascal al PS Lucian Mic, episcopul Caransebeşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pastorala din acest an a PS Lucian Mic vorbeşte despre legătura dintre Înviere şi Euharistie, dat fiind fapul că Sfântul Sinod a declarat anul 2014 anul Sfintei Euharistii

Aşa cum cere tradiţia, PS Lucian Mic a trimis şi de Praznicul Învierii Domnului scrisoarea pastorală către credincioşii din Episcopia Caransebeşului.      

Ierarhul vorbeşte despre legătura dintre Înviere şi Euharistie, Împărtăşania fiind sensul deplin al Jertfei şi Învierii Mântuitorului. „Măreţul Praznic al Învierii Domnului ne este şi în acest an, ca de fiecare dată, călăuză, dreptar şi împlinire a vieţii noastre în Hristos. Este călăuză pentru sufletul care s-a curăţit prin harul Sfintei Taine a Spovedaniei, este dreptar pentru cei ce s-au învrednicit de harul pocăinţei şi este împlinire şi înviere a sufletelor curăţite prin Sfânta Euharistie – împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. Întreaga spiritualitate a Bisericii noastre ne asigură că în aceste exigenţe ale vieţii creştine se întrezăreşte şi se găseşte calea spre Învierea Domnului, cea care a adus înviere şi viaţă veşnică întregului neam omenesc. Iar semnul cel mai evident al învierii noastre în Hristos este primirea Sfintei Taine a Împărtăşaniei sau a Euharistiei“ spune ierarhul în cuvântul său pastoral.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2014 „Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii)” dar şi al martirilor Brâncoveni. „Iată cât de frumos se arată legătura dintre Euharistie, ca „pâine a vieţii, care s-a coborât din cer”, Înviere şi Biserică şi iată cât de minunate sunt darurile liturghiei pascale şi ale tuturor liturghiilor ce s-au săvârşit şi se vor săvârşi până la sfârşitul veacurilor. Cei ce s-au învrednicit de Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei şi au pregustat din viaţa cea veşnică au văzut că Biserica e un cer pământesc, în care locuieşte Dumnezeu şi care reproduce răstignirea, îngroparea şi învierea lui Hristos[13]. Cei care încă aşteaptă unirea cu Hristos Cel Înviat în Taina Euharistiei să nădăjduiască acum, în ceas de praznic, că nevoia lor spre viaţă veşnică se va împlini curând.

Tuturor celor care sunteţi fii ai Bisericii lui Hristos, Vă dorim o viaţă cu binecuvântare cerească, iar sărbătoarea Învierii Domnului să Vă aducă mult folos duhovnicesc“ sunt cuvintele cu care episcopul Caransebeşului îşi încheie mesajul pascal.

Citeşte şi:

Tragedie lângă Caransebeş: o voluntară de 15 ani a murit, alţi şase sunt răniţi

Mai multe pentru tine:
Dennis Man s-a întors în tunel din care părea că ieșise. Internaționalul român este pus la colț de olandezi
Ciprian Ciucu intră oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Ilie Bolojan: „Este un candidat care poate pune la punct Bucureștiul”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România