FOTO VIDEO Colinde vechi din Banatul de Munte

Profesorul Gheorghe Popovici a descoperit un vechi colind din Banat, pe care l-au interpretat Alin Buliga şi formaţia Petrică Viţa

Un foarte frumos şi vechi colind din Banatul de Munte a fost cules de profesorul Gheorghe Popovici: „Şiucur verge dă mătasă/Slobodzâne gazdă în casă“. Acesta a fost pus pe scenă pentru întâia oară în anul 2012, la Palatul Cultural, în interpretarea lui Alin Buliga şi a formaţiei lui Petrică Viţa.

Un alt colind vechi şi specific Banatului de munte este „Pleacă Lină la fântână“, un colind al junilor, care se cânta la casele unde erau fete de măritat de către junii satului:

„Pleaca Lina la fantana

R: Daliana fata dalba

Si canuta duce-n mana

La fantana din luncetu

Unde apa curge-ncetu

Gasi apa tulburata

Si fantana-n conjurată

De 3 tineri feciorei

Tinerei si frumusei

1 fata si-o spala

1 paru-si pieptana

Altul calu-si potcova

Altul calu-si potcova„

Şi în satul Văliug, de la poalele Muntelui Semenic să păstrează un colind încă de pe la anii 1700. De peste 300 de ani în satul Văliug de la poalele muntelui Semenic se păstrează un obicei mai deosebit, prin care este vestită Naşterea Domnului: un grup de 7 persoane se costumează în Irod, soldat, înger, păstor şi magi şi merg în tot satul cântând colinde, pentru a vesti fiecărei case că seara de Crăciun este seara în care ni s-a născut Mântuitor.

Bătrânul cioban este cel care conduce ceata de colindători, care iese pe străzile satului o dată cu lăsarea serii. Asta pentru că, de fapt, echipa este de opt, nu şapte personaje, cea de a opta membră a cetei de colindători fiind steaua, cea care a vestit minunea Naşterii. De aceea colindătorii pornesc alaiul abia seara, atunci când stelele se ivesc pe cer. Sătenii aşteaptă colindătorii în faţa porţii şi-i poftesc în casă, lângă foc, unde sunt serviţi cu răchie fiartă şi nelipsitul cârnaţ. Din poartă în poartă, colindătorii aduc vestea Naşterii cu multă grijă, pentru a nu-şi strica costumul iar, acum în vremurile mai apropiate nouă, se înarmează cu foarte multă răbdare, pentru că aproape la fiecare casă tinerii insistă să se fotografieze, fie cu ceata de colindători, fie cu magii, cu Irod ori cu ciobanul. Colindul se termină târziu în dimineaţă când cu toţii se retrag, dar nu pentru a se odihnii, ci pentru a merge la cimitir unde aprind lumina la capul celor plecaţi din această lume, ca vestea Naşterii Domnului Iisus Hristos să ajungă şi la ei. Chiar dacă fulgii de nea au refuzat să întregească peisajul de Crăciun, veselia de a vesti Naşterea Domnului, gândul la cadourile de sub brad sau gândul la bănuţii pe care fiecare îi va strânge au pictat pe faţa fiecărui colindător zâmbete largi. Pe aceştia i-a surprins Crăciunul o seară lungă de cântări şi voie bună, dar şi nuci, mere, colaci calzi şi toată bucuria sufletească a gazdelor.

Dincolo de viteza zilnică în care omenirea evoluează, satele cărăşene ascund o lume magică în care tradiţiile, atmosfera de sărbătoare şi folclorul sunt protejate cu sfinţenie. Sătenii îşi deschid an de an porţile sufletului pentru a primi colindele care vestesc una dintre cele mai măreţe sărbători ale poporului român.