FOTO VIDEO Andrei Franţ a pierdut semifinala categoriei de 84 kg a Campionatului European de Lupte din Tbilisi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Franţ a obţinut locul 5 la Campionatul European FOTO FILA

Delegaţia României se întoarce cu două locuri 5 de la Campionatul European de Lupte din Tbilisi, Georgia. Unul dintre câştigători este chiar luptătorul reşiţean Andrei Franţ, care a ajuns până în semifinala categoriei de 84 kg.

Luptătorul Andrei Franţ făcut parte din lotul României la Campionatul European de lupte de la Tbilisi, din Georgia. El s-a luptat în limitele categoriei de 84 de kg şi a reuşit să-şi învingă fiecare adversar până ce a dat piept cu chiar medaliatul cu aur, georgianul Dato Marsagishvili.

Primul meci l-a disputat cu Meelis Silat din Estonia, meci uşor pe care Andrei Franţ l-a câştigat în doar două runde (3-0;2-0) calificându-se mai departe şi luptând cu elveţianul Marco Lucas Riesen, pe care l-a învins la fel de repde (4-1 şi 1-0) urmând ca al treilea meci să-l dispute cu Dato Marsagishvili din Georgia, cel care a şi câştigat medalia de aur. Georgianul i-a pus probleme serioase reprezentantului nostru, care nu a reuşit nici un punct în acest meci (0-1;0-6).

În recalificări Andrei Franţ a luptat cu austriacul Dominic Claus Peter, de care a trecut cu mare lejeritate (2-0 şi 1-0), calificându-se în semifinală. Din păcate a pierdut semifinala, căzând să lupte cu rusul Anzor Urishev care, probabil acumulând oboseală pe parcursul celorlalte două partide, a fost pierdut de conaţionalul nostru, deşi chiar participare la o semifinală este o performanţă (0-8 şi 0-6), Andrei Franţ ocupând doar locul 5. „Este un loc onorabil, care ne face cinste şi ne creează mari aşteptări în ceea ce-l priveşte pe acest luptător“ a declarat antrenorul Adrian Dacica.

În competiţia pe echipe România a ocupat locul 13 cu 13 puncte, din care 6 aduse chiar de Andrei Franţ. Din lotul României au mai făcut parte Mihai Manea (96 kg), Marius Atofanei (74 kg), Ionuţ Adrian Moise (66 kg) şi el ocupând tot locul 5, Ivan Guidea (60 kg) şi Andrei Dukov la 55 de kilograme.

Mai multe pentru tine:
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești